MAGIA CURCUBEULUImuzică, teatru și dans în inima orașului

Tabără de vară de zi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani.

Ne întâlnim timp de 2 săptămâni să descoperim Magia curcubeului prin împletirea a trei arte: muzică, teatru și dans.

Întâlnirile vor avea loc în fiecare dimineață, timp de 3 ore, iar în cadrul acestora vom explora împreună tehnici de improvizație și lucru prin muzică, teatru și dans.

La finalul celor două săptămâni, prindem curaj și ieșim în lume cu descoperirile noastre sub forma unui spectacol muzical: Magia Curcubeului.

Copiii care participă la Magia curcubeului:

  • Vor fi liberi să își exprime propria individualitate.
  • Vor depăși bariere de comunicare.
  • Vor învăța noțiuni de ritmicitate și spațialitate.
  • Își vor exprima liber creativitatea.
  • Vor lucra în echipă – vor afla cât de important este fiecare pentru rezultatul final.
  • Vor avea ocazia de a improviza cu instrumente muzicale.
  • Vor descoperi jocul de rol cu multele lui emoții.

În povestea curcubeului, copiii vor porni pe un drum inițiatic pe parcursul căruia vor învăța să treacă peste obstacole și vor afla că adevărata magie se petrece atunci când acceptă existența și utilitatea suișurilor și coborâșurilor din viețile lor.

Pentru ca această magie să se întâmple, am adunat laolaltă, trei ghizi – artiști minunați cu experiență în lucrul cu copiii:

Ioana Damian Bitere – “De mică am fost condusă pe calea muzicii și am reușit să-mi împlinesc dorințele. Profesoara de muzică a fost cea  care mi-a schimbat stilul și mi-a dat un alt curs vieții mele, de la muzica ușoară la muzica clasică. Astfel am urmat Liceul de muzică George Enescu, București, la secția canto clasic. Facultatea, șase ani de studii a fost o continuare a bazei formate în liceu. Ani frumoși, plini de spectacole și concerte. După finalizarea studiilor am devenit solist vocal al Operei Comice pentru Copii și colaboratoare a Operei Naționale Române. În paralel am demarat și ca profesoară la clubul Contrapunct unde am descoperit că îmi place să lucrez cu cei mici.

Am devenit și mamă. În prezent am trei copilași cărora vreau să le insuflu dragostea pentru frumos, prin descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor fiecăruia. Astfel, în paralel cu activitățile mele profesionale am decis ca implicarea mea, în rândul celor mici trebuie să fie una semnificativă. În această perioadă urmăresc și sunt prezentă cu mare interes la cursurile Dalcroze, o metodă muzicală care mi se pare deosebită pentru copii în formarea simțului ritmic, al improvizației și al solfegiului iar din reacțiile lor deduc că fac ceea ce trebuie.

Ana Cristea – are 29 ani și a absolvit Facultatea de Regie Teatru din cadrul UNATC București. După o serie de colaborări cu Teatrul Național București și Teatrul Bulandra, a decis să contribuie la dezvoltarea vieții artistice a Brașovului prin deschiderea unei cafenele culturale. “Îmi plac arta, natura și copiii și abia aștept să descopăr micuți talentați, spontani și creativi, alături de care să îmi pun imaginația la contribuție.”

Anamaria Guguian – este consilier pentru dezvoltare personală, artist independent, fondatoare a proiectului I Dance You și organizator de evenimente culturale și de dezvoltare personală pentru copii şi adulţi. În prezent lucrează cu copii de la mai multe grădinițe și școli din Brașov. În munca sa folosește tehnici din dans contemporan, din dans terapie și din diverse practici somatice.

Program zilnic, de luni până vineri în perioada: 16 – 26 iulie, între  09:00 – 12:00

În data de 27 iulie, după-amiază, are loc Spectacolul creat de copii: Magia Curcubeului

Durată curs: 2 săptămâni, 1 întâlnire/zi, durată întâlnire: 3 ore. 
Număr minim de copii în grupă: 8
Număr maxim de copii în grupă: 15
Vârstă copii: 7-14 ani
Investiție: 930 lei/2 săptămâni.
Primii 10 copii înscriși beneficiază de 20% reducere!

Copiii vor avea o gustare din fructe la ora 10.50

Înscrie-te!

 

.

 

To Top