Conferință gratuită dedicată cadrelor didactice

Vineri, 22 ianuarie 2016, a avut loc la Academia Heidi prima conferință dedicată cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, Inteligența emoțională a copiilor. Au fost prezente atât educatoare și învățătoare, cât și profesori de școală gimnazială și de liceu, profesori de sprijin și profesori itineranți de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă. Au venit din Brașov, dar și din Râșnov, Sfântu Gheorghe, Sâmbăta de Sus sau Sighișoara.

Trebuie să recunoaștem că nu ne așteptam ca tema conferinței să aibă așa mare succes. Ne-am înșelat amarnic. Locurile la conferință s-au ocupat în două zile, ba mai mult am rămas cu doar câteva la cea de-a doua ediție. Dascălii prezenți au fost tare interesați de subiect și dornici să schimbe lucruri. Vom fi alături de ei în acest proces. Sperăm să reușească să îi ajute pe copii să își recunoască și să își gestioneze emoțiile, să devină empatici. Sperăm să reușească să fie alături de părinți, dar și să fie înțelese și apreciate de către aceștia. Sperăm să înlocuiască (dacă este cazul) recompensele sau pedepsele cu consecințe naturale.

Impresiile celor prezenți ne dau energia să facem încă o ediție a conferinței (detalii AICI), iar apoi workshopuri pentru fiecare ciclu de învățământ.

“Un pas important în educația copiilor”, Anca N, educatoare.

“Un curs cu multe informații despre care nu am fost conștientă, cu lucruri foarte bine punctate și puse în cuvinte. Un curs care mi-a reamintit să fiu copil. Mi-a plăcut în mod deosebit trainerul, foarte cu picioarele pe pământ și lipsit de comunisme și scorțoșenie”, Cristina L, profesor liceu.

“Am învățat foarte multe lucruri utile care te îndeamnă la reflecție. Un curs super!”, Liana C, învățătoare.

“Un curs extrem de interesant cu un trainer deosebit de plăcut, bine informat și volubil”, Mihaela V, profesor colegiu național.

“Cele două ore și jumătate au trecut foarte repede, iar timpul trece repede doar când te simți bine. O atmosferă foarte plăcută, informații structurate și de actualitate.”, Gizella, profesor.

“A punctat foarte bine aspecte legate de tematica anunțată. Nu mi-a adus multe lucruri noi, dar mi-a confirmat unele aspecte. Am reținut niște tehnici pe care le voi aplica la clasele mele.”, profesor școală gimnazială.

“Curs interesant, documentat foarte bine, predat într-o manieră originală”.

“Foarte util”.

“Captivant, relaxant, bine documentat, prestație excelentă a trainerului”.

“Au fost utile informațiile primite, am primit idei prin care pot deveni o educatoare mai emaptică cu cei mici din grupa mea. Mi-a plăcut modul comic de prezentare”, educatoare.

“Este un curs ușor de digerat, cu exemple concrete, bine alese și cu informații importante și actuale”.

“Mă bucur că se apreciază activitatea pe care o desfășurăm, că se cunosc lacunele acestui sistem și că pe viitor poate urnim ceva”.

“Un curs în care am învățat chestii practice și am verificat modul meu de lucru”, Mariana B., educatoare.

“Excelent! Vreau să duc invitații la toate educatoarele pe care le cunosc. Am primit informații de care chiar aveam nevoie. Prestația trainerului – SUPERLATIV.”, Cristina, animator socio-educativ.

No Comments

Enroll Your Words

To Top