Dincolo de materiile deja consacrate pe care copiii le invață în instituțiile de învățământ, credem că cel puțin o egală importanță trebuie acordată și altor activități care le pot dezvolta creativitatea și perspicacitatea în gândire. Ne-am obişnuit deja ca majoritatea sistemelor de predare să se bazeze pe livrarea informației către copii în stare brută și preluarea acesteia sub forma memorării. Credem că adevăratul mod prin care un copil asimilează cunoștințe este prin experimentare și expunere la fenomene reale. Atelierele și cursurile Academiei Heidi promovează tocmai un astfel de sistem, în care copilul este parte din fenomen, este stimulat să încerce, să greșească iar apoi să reușească.

To Top