“De ce e cerul albastru?”, “De ce plouă?”, “Cum funcționează un vulcan?”, “Cum zboară o rachetă?”, “Cum beau apă florile?”, “De unde vin culorile?”, “De ce e sângele roșu?”, “De ce e apa udă?” sunt doar câteva dintre “de ce” -urile copiilor la care aceștia așteaptă răspunsuri și explicații de la oamenii mari. Ei și cum capitolul acesta plin de curiozitate din viața celor mici merită valorificat la maxim, Laboratorul de științe e locul potrivit pentru a-i ajuta pe copii să își dezvolte gândirea divergentă și să își formeze cât mai multe rețele neuronale noi care vor facilita o bună integrare a informației primite de creier prin toate simțurile. La laborator mirosim, pipăim, observăm, ascultăm și uneori mai și gustăm, dacă e cazul, pentru a avea parte de experiențe și experimente cât mai de impact.

Laboratorul de științe este locul unde micii savanți pot experimenta și pune întrebări și unde vor fi ghidați să descopere lucruri fascinante din domenii majore ale științei prin mici experimente distractive, surprinzătoare și educative, pe care le vor putea face și singuri. Uneori, chiar și acasă împreună cu voi, părinții! 🙂

Instructor: Elena Loghin este de formație inginer IT și este membră în echipa Academia Heidi din 2012. De când a devenit mamă, preocupările ei se îndreaptă mult în direcția asigurării unui cadru complet de formare-învățare-experimentare pentru băiețelul ei, atât acasă cât și în afara ei. Laboratorul de științe este o oportunitate extrem de potrivită în această direcție, ajutându-i pe cei mici să înțeleagă lumea din jur și să facă legături între informațiile pe care le acumulează.

Structura cursului:

Modul 1: Apa (20 sep – 22 nov 2017)

Vom studia proprietățile și transformările apei și a interacțiunii acesteia cu lucrurile din jur (ex. absorbția, amestecarea, dizolvarea, condensarea, evaporarea, înghețarea, topirea, reflexia, refracția, tensiunea superficială, plutirea etc.)

Modulul 2: Mișcare și magnetism (29 nov 2017 – 14 feb 2018)
Modulul 3: Solide, lichide, gaze
Modulul 4: Plante și animale
Modulul 5: Corpul uman

Durată modul: 10 săptămâni, 1 întâlnire / săptămână, durată întâlnire: 1 oră.
Laboratorul de științe are loc în fiecare miercuri, de la ora 16:00 și de la ora 17:30.
Următorul modul începe în 20 septembrie 2017.
Număr minim de copii în grupă: 5
Număr maxim de copii în grupă: 12
Vârstă copii: 4-11 ani
Investiție: abonament de minim 5 ore/lună

Abonament

 

Înscrie-te la un curs demonstrativ gratuit

.

Pregătește copilul pentru curs

.

Galerie foto

To Top