Vorbitul în public reprezintă o mare provocare pentru majoritatea adulților. Unii reușesc să o evite, alții trec prin ea cu frică și mult stres. Cursul de vorbit în public își propune să îi ajute pe cei mici să își depășească temerile și să facă față provocărilor vieții prin dezvoltarea competențelor lor emoționale și sociale. Precizăm, conform cercetărilor de specialitate şi probelor realităţii, că pentru adaptarea şi succesul în viaţă al unei persoane nu este suficientă o inteligență ridicată ci ea trebuie completată de abilităţi emoţionale bine dezvoltate (Inteligența Emoțională).IMG_7543
Obiectivele activităților din cadrul cursului sunt:
• dezvoltarea încrederii în propriile forţe
• înţelegerea şi exprimarea adecvată a emoţiilor
• dezvoltarea abilităţilor interpersonale de relaţionare necesare interacţiunilor pozitive în societate

Deși sună foarte serios, cei mici nu vor studia cărți de psihologie în cadrul acestui curs ci vor învăța prin activități distractive și jocuri pline de culoare.

Instructor: Codruța Constantinescu este psiholog, mediator și psihoterapeut cu formare în Psihoterapie Sistemică de Familie și Cuplu, specializată și în consiliere psihologică si educațională. Este psiholog școlar la Colegiul Tehnic “Maria Baiulescu” și la Grădinița “Lumea Copiilor”, fiind trainer și formator în cadrul unor proiecte europene și cursuri de specializare. Îi place să se joace, să lucreze cu copiii, să păstreze relația cu copilul din ea și crede că indiferent de vârstă, persoana din fața noastră merită respectată și apreciată pentru că fiecare are ceva valoros de oferit.

Durată curs: 10 săptămâni, 1 întâlnire/săptămână, durată întâlnire: 1 oră.
Cursul de vorbit în public are loc în fiecare miercuri, începând cu ora 16:30.
Următorul curs începe în 25 octombrie 2017.

Număr minim de copii în grupă: 5
Număr maxim de copii în grupă: 12
Vârstă copii: 4-11 ani
Investiție: abonament de minim 5 ore/lună

Ia-ți abonament

 

Înscrie-te la un curs demonstrativ gratuit

 

Pregătește copilul pentru curs

.

Galerie foto

 

To Top