Educatie fara pedepse si fara recompense la Academia HeidiCursul promovează relaţionarea democratică între părinţi şi copii, eliminarea pedepselor şi recompenselor, soluţionarea conflictelor într-un mod în care nevoile părinţilor şi cele ale copiilor sunt deopotrivă ascultate şi împlinite şi construirea unor relaţii armonioase şi durabile în cadrul familiei. Acesta se desfăşoară pe parcursul a 4 module (3 ore fiecare), sub forma unor întâlniri deschise, în care părinţii sunt liberi să adreseze întrebări şi să împărtăşească experienţe.

Conceptul Parentship are la bază abordarea Aware Parenting a Dr. Aletha Solter, psiholog elveţian/american, speaker şi consultant internaţional, recunoscută pe plan internaţional ca expert în teoria ataşamentului, psihologia traumelor şi disciplina non-punitivă.

Detalii curs

[divider]

Cui se adresează: părinţilor, bunicilor, bonelor, cadrelor didactice, care au în grijă copii cu vârsta de până la 8 ani

[divider]

Trainer: Anca Iordache este primul trainer din România certificat Aware Parenting Instructor. A pornit proiectul Parentship – Seminarii pentru părinţi, renunţând la jobul pe care l-a avut înainte să devină mămică şi investind multă dragoste şi pasiune în această nouă provocare.

[divider]

Următorul curs: 16-18 mai 2014
Durată curs:
12 ore: vineri (18:00 – 21:00), sâmbătă (10:00 – 13:00, 14:00 – 17:00), duminică (10:00 – 13:00)
Locuri disponibile: 14
Număr minim de participanți: 10
Investiție: 260 RON
Vezi mai jos politica de reduceri. Suportul de curs, apa şi fructele sunt incluse în preţ.

Înscrie-te

Galerie video

[divider]

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=uZokAnlwF-0[/youtube]
.

Galerie foto

[divider]

[gdl_gallery title=”Educatie fara pedepse” width=”140″ height=”140″ ]

Mai multe despre curs

[divider]

Vineri: Modulul 1
Cele 4 tipologii de parenting
Pedepsele şi recompensele – consecinţe pe termen lung

Sâmbătă: Modulul 2
Cauzele comportamentelor provocatoare
Soluţionarea conflictelor
Tipuri de conflicte

Sâmbătă: Modulul 3
Plânsul şi crizele de furie
Fenomenul “broken cookie”
Tiparele de control

Duminică: Modulul 4
Disciplina democratică
Cum facem faţă propriilor emoţii
20 de alternative la pedeapsă
Întrebări, concluzii, feed-back

Dr. Aletha Solter, despre pedepse şi recompense:

 

Impresii de la curs

[divider]

Diana: Am profitat de cadoul Moşului şi am mers la cursul “Educaţie fără pedepse şi fără recompense”. Cu ce m-am întors de acolo? Sunt sigură că există copii fericiţi care plâng. Şi e ok. Aşa se descarcă ei. Şi eu plâng des, dar sunt fericită. La cei mici de multe ori este singura cale de exteriorizare. Aşa că e ok să stai lângă ei şi să-i laşi să plângă. Să nu intervii, dar să fii lângă ei. Mă supăram când nu găseam motivul supărării copilului meu, dar acum pot să aştept şi să mă bucur că rămâne vesel după. Nu mai întreb DE CE? Doar îl las. Aşa simt ei să se descarce.
După vârsta de 1 an jumăte, crizele de furie sunt frecvent întâlnite. Nu doar eu m-am confruntat cu ele, n-am greşit cu nimic. De la acea vârstă emoţiile se aglomerează şi copilaşul nu mai ştie cum să le spună pe toate. Acum aş rămâne calmă şi i-aş spune că e ok să plângă şi că o să stau lângă el. Chiar dacă nu vorbeşte, un bebe înţelege totul încă din burtică, aţi uitat?
Pedeapsa şi recompensa dau rezultate imediat şi sunt cele mai la îndemână, plus că le cam avem în sânge şi în instinct. Dar nu rezolvă cauza, nu răspund strigătului de ajutor al micuţului. Se poate şi fără, sigur!
O mămică fericită are un copil sănătos, echilibrat, vesel. Dacă nevoile noastre nu sunt împlinite nu putem fi mame mai bune. Aşa că am grijă de mine, de mediul de care am nevoie, sunt mai atentă la semnele celui mic pentru a-i răspunde corect şi îmi dau timp. E în regulă să mă corectez chiar şi mai târziu. Voi pune nişte bileţele şi afişe prin casă care să-mi amintească ce îmi doresc în relaţia cu cel mic.
Şi recomand cursul acesta, precum şi teoria Alethei Solter, de la care a pornit totul.

Monica: M-am simţit minunat în acest week-end! A fost unul în care m-am răsfăţat şi sper să aplic ceea ce a promovat cursul. Anca fost un trainer minunat şi a fost receptivă la toate nevoile şi doleanţele noastre. Mă simt mult mai bogată şi vă mulţumesc pentru tot. Sper să ne revedem la următoarele cursuri organizate de Academie!

Carolina: Interesant, util, interactiv, revelator, răvăşitor.

Mihaela: Este un curs de care aveam nevoie, pentru a căpăta încredere că ce nu merge acum, se poate schimba. Mi-am dat seama că unele dintre lucrurile pe care le făceam au şi consecinţe nedorite. Şi se pot schimba, prin metode care ne sunt la îndemână. Este nemaipomenit să ştii că se poate schimba în bine ceva ce nu merge, că tu poţi face asta şi, mai ales, să vezi că şi funcţionează – chiar la o primă încercare.

Andreea: Cursul a fost bine documentat, prezentarea realizată într-un cadru informal a făcut ca totul să fie relaxant. M-am simţit ca într-un grup de prieteni. Mulţumesc!

Olimpia: Ce noroc pe copiii părinţilor care au fost la curs! Toţi micuţii merită asta! Anca este opersoană foarte potrivită pentru acest tip de curs. M-am simţit minunat şi sunt fericită că există şi se organizează întâlniri de acest fel în Braşov!

Teodora: Cursul este foarte interesant. În primul rând te ajută să conştientizezi că un copil învaţă să îşi gestioneze emoţiile aşa cum vede la părinţii lui şi e important ca aceştia să nu fie frustraţi şi să aibă cât mai puţine nevoi neîmplinite. Sunt bucuroasă şi mulţumită că am participat la acest curs!

Paula: Mi-a plăcut foarte mult cursul, deşi o parte din informaţiile teoretice le ştiam deja din cărţile Alethei Solter, a fost foarte revelator. Interactivitatea oferită de curs şi multitudinea exemplelor concrete discutate nu se pot regăsi în nicio carte. De asemena, motivarea şi entuziasmul cu care plecăm de aici este de neegalat.

Răzvan: Sunt bucuros că am putut participa, am aflat multă informaţie de calitate, structurată foarte bine, care reprezintă un suport foarte util în abordarea educaţiei şi comunicării cu viitorii adulţi.

Mihaela: Am rezonat puternic cu unul din primele mesaje pe care ni le-a transmis Anca: dacă în fiecare zi de străduim să facem măcar un lucru bun pentru copilul nostru, atunci e ok. Asta îmi propun şi eu să fac. Cel puţin un lucru bun pentru fiecare copil cu care interacţionez în fiecare zi. Acest lucru îmi dă multă energie şi speranţă. Pe de altă parte, cursul a fost încă o confirmare a faptului că metodele, instrumentele pe care le cunosc şi le aplic sunt cele mai benefice pentru a educa un copil echilibrat, fericit şi cu tot ce are nevoie pentru a-şi atinge potenţialul. Pe mai departe îmi doresc din tot sufletul ca tot mai mulţi adulţi să înţeleagă crizele de furie ale copiilor, să le accepte şi să privească plânsul ca un mod de vindecare.

Andreea: Cursul este extrem de util, a servit să certifice informaţii ştiute intuitiv şi să aducă elemente noi de utilizat în educarea copiilor („broken cockie”, crizele de furie). Mulţumesc pentru oportunitatea de a deveni un părinte mai bun pentru copiii mei.

Ana-Maria: Cursul m-a ajutat să conştientizez cât mai mult impactul nostru ca părinţi asupra vieţii copiilor noştri, reasponsabilitatea noastră de a le insufla valori şi de a-i ajuta să-şi aleagă calea potrivită în viaţă, calea care îi va ajuta să fie împliniţi şi fericiţi.

Codruţa: Informaţii noi (despre verbalizarea sentimentelor, nevoilor noastre, pentru a-i învăţa pe cei mici să facă asta la rândul lor şi pentru noi; abţinerea de la eticheta BINE/RĂU; acceptarea plânsului ca metodă de descărcare) + informaţii care confirmă nişte abordări instinctive. Multe soluţii mi se par greu de pus în practică, fiind în conflict cu perceperea relaţiei părinte-copil de până acum. Dar sunt hotărâtă ca acest curs să aducă o schimbare în relaţia părinte-copil.

Andreea: Mă bucur că am participat la curs. A fost o ocazie excelentă de a aprofunda într-un mod structurat ceea ce mai citisem, având în plus beneficiul interacţiunii cu Anca şi ceilalţi părinţi şi al exerciţiilor practice. Am aflat şi multe noutăţi în abordarea Aware Parenting. Cel mai important, am plecat cu sentimentul că deja avem mult de exersat/antrenat la noi pentru a „internaliza” un alt mod de educaţie. Acesta este totuşi uşor de implementat pentru că o putem face din contextul de iubire necondiţionată pentru copiii noştri, aşa cum spunea Anca.

Diana: Sunt pregătită să schimb ceva în educaţia pe care am oferit-o până acum, fericită că am doi copii minunaţi şi liniştită să aflu că toate crizele de personalitate, de plâns, de furie, sunt perfect normale şi nu sunt ei singurii care le manifestă.

Dana: Un curs foarte bun, util, revelator… toţi părinţii ar trebui să participe la acest curs! Norocoşi copiii cu astfel de părinţi! Mulţumesc!

altă mămică: Se poate educa un copil fără pedepse şi fără recompense! Alternative există, trebuie să fii atent la tine ca părinte şi la copilul tău. Pedepsele nu sunt soluţia ideală aşa cum cred alţii şi de fapt în spatele fiecărei situaţii există o cauzalitate: o nevoie, o emoţie etc. Vei fi surprins de rezultate!

alt tătic: Curs util cu multe exemple pentru înţelegerea teoriei. Grupul de părinţi a fost fain şi plec încrezător că voi aplica metodele învăţate. Cred că această filozofie de educaţie poate ajuta copilul să înflorească.

Reduceri:

[divider]

Beneficiezi de o reducere de 20%:
– dacă te înscrii şi plăteşti taxa de participare la curs cu cel puţin 2 luni înainte de începerea cursului

Beneficiezi de o reducere de 10%:
– dacă eşti părintele unui copil de la Creşa sau Grădiniţa Heidi
– dacă ai participat deja la 2 cursuri de la Academia Heidi
– dacă ai un talon de reducere.

Dacă vii împreună cu prietenii tăi, beneficiaţi fiecare de reducere:
– 10% reducere de persoană pentru un grup de 2 participanţi
– 15% reducere de persoană pentru grupuri de 3 sau mai mulţi participanţi

Atenţie! Reducerile NU se cumulează.
Important:
1. Facem apel la înţelegerea dvs. în legătură cu prezenţa copiilor la eveniment. Cei mici sunt aşa de drăgălaşi că mai toată atenţia celorlalţi se îndreaptă către ei şi mai puţin către trainer. În plus, vor şi ei să contribuie, “să spună” ce le place şi ce nu. Ştim din experienţa de la Academie şi din feedbackul de la participanţi că e mai cu folos să îi lăsăm pe bunici să aibă grijă de tentaţiile astea mici.
2. În cazul în care evenimentul se amână sau se anulează din cauza organizatorului, banii se returnează.
3. În caz că ai plătit taxa de curs şi te răzgândeşti, primeşti banii înapoi integral dacă ne anunţi cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea conferinţei.
4. Banii plătiţi se reportează în proporţie de 70% la un alt curs de la Academie (la alegerea ta şi programat în următoarele 4 luni) în caz că nu mai poţi ajunge şi ne anunţi cu 15-29 de zile înainte de începerea acestuia. Restul de 30% NU se returnează.
5. Banii plătiţi NU se returnează dacă ne anunţi că nu mai poţi ajunge la eveniment cu 0-14 zile înainte de începerea acestuia.
Îţi mulţumim pentru înţelegere!

To Top