Ta-su la Academia Heidi

“De când l-am cunoscut pe Luca, băieţelul nostru, am reînvăţat că dragostea e singurul lucru important”

Inaugurăm la Academia Heidi rubrica de interviuri cu părinţi implicaţi trup şi suflet în creşterea şi educarea copiilor lor. Primul pus sub lumina reflectoarelor este Ta-su, autorul blogului cu acelaşi nume şi tatăl micuţului Luca. Dezinvolt şi dezarmant de sincer, Dedi Grigoroiu a răspuns la întrebările noastre în stilul lui cald şi plin de umor care i-a consacrat şi blogul.

Ta-su la Academia Heidi

[column col=”1/2″]

Academia Heidi: Dragă Ta-su, eşti de ceva vreme tătic. Crezi că a fi părinte vine de la sine sau se învaţă?
Ta-su: Mai exact sunt de 2 ani tătic. Răspunsul potrivit cred că e: şi una şi alta. Îmi amintesc că din ziua în care am aflat că soţia este însărcinată mi s-au înşurubat în minte gânduri şi sentimente noi. Au venit, cred, din reflexul de mamifer care urmează să facă pui. “Nesting” nu fac doar mamele, ci şi taţii. După partea de nesting au început întrebări mai serioase legate de cum se educă un copil. Bănuiam că mă va ajuta natura şi de data asta, dar nu am putut sta nouă luni pe bară aşteptând să învăţ de la copilul meu care urma să se nască. Am pus mâna pe cărţi şi pe cursuri prenatale ca să văd cu se mănâncă părinţeala. Iniţial ştiam cum am fost crescut de părinţii mei şi mi se părea perfect. Citind am am realizat că sunt multe chestii de făcut diferit, dacă nu chiar mai bine.
Deşi asta se întâmpla abia acum doi ani, a trecut destul de multă vreme de atunci şi lucrurile s-au schimbat în bine. Dacă atunci nu aveam decât Lamaze şi cursuri de puericultură acum sunt o mulţime de opţiuni pentru a “învăţa” să fii părinte. Un tată proaspăt sau un tată vechi, dar curios, poate merge în multe locuri să îşi deschidă mintea.

Academia Heidi: A fi părinte e un job foarte solicitant. Unii aleg să stea deoparte. La tine există diferenţe între cum îţi imaginai “părinţeala” înainte de naşterea copilului şi între cum e ea de fapt în realitate?
Ta-su: Faţă de ce îmi imaginam este mult mai mişto să am copil. Trăisem, ca toată lumea, în puzderia de anecdote de prost gust despre căsătorie şi copii şi îmi cam dârdâiau nădragii pe mine. Când am văzut că am un omuleţ mai mare şi mai înţelept ca mine m-am liniştit şi am început să savurez fiecare zi. Chiar cred că avem copii mai puternici decât noi, mai hotărâţi şi mai simpli – viaţa lor se reduce doar la dragoste şi asta e un lucru pe care l-am uitat demult, din copilărie. De când l-am cunoscut pe Luca, băieţelul nostru, am reînvăţat că dragostea e singurul lucru important.
E adevărat că e un job solicitant, dar este SINGURUL JOB CARE CONTEAZĂ şi care îmi face plăcere. Cum să stau deoparte când e aşa de frumos să joc în hora copilului? Cum să nu sar în pat cu el în loc să mă uit la televizor? Cum să nu îi ascult întrebările nesfârşite în loc să ascult cine ştie ce ştiri de cacao? Cum să nu merg cu el în parc sau la muzee în loc să urlu răguşit pe cine stie ce stadion?

Academia Heidi: Ce înseamnă pentru tine, concret, să fii părinte implicat?
Ta-su: Folosesc şi eu uneori expresia “părinte implicat” deşi mi se pare uşor incorectă. Părinte include implicarea 100% şi în consecinţă “părinte implicat” e, pentru mine, cam pleonasm. Când ai copil trebuie să îl creşti şi trebuie să îl creşti bine. Nu îmi imaginez cum să o dai în bară cu cea mai importantă fiinţă din viaţă. Că din punct de vedere anatomic poţi fi părinte după câteva beri şi apoi să pleci în treaba ta e adevărat, dar asta nu înseamna că eşti părinte.
Revenind, totuşi la întrebare, cred că trebuie doar să îţi iubeşti copilul şi să fii atent şi sincer. Dacă vezi copilul plângând şi îl iubeşti te vei duce îndată la el şi îl vei întreba ce are (deja asta e foarte important pentru că îl asculţi), apoi vei încerca să îi alini supărarea. Dacă nu ai cum, îi vei explica că îl înţelegi că e supărat că nu poate să zboare (de exemplu) şi că îţi doreşti şi tu să zbori cu el ca o pasăre. Apoi îi vei spune că peste câteva luni veţi zbura cu avionul în vacanţă şi că zborul ăla seamănă cu ce îşi doreşte el. În felul ăsta i-ai demonstrat copilului nu doar că îţi pasă de el dar şi că ai puterea de a-i rezolva problemele. Aşa va fi un copil fericit şi cu încredere. Mai mult, dacă te ţine, poţi să îl duci să sară cu paraşuta sau să zboare cu delta-planul, dar asta doar dacă te ţine. : ) [/column][column col=”1/2″]

Academia Heidi: De ce te-ai dus la cursuri de parenting? Cum ai ajuns acolo şi ce te-a făcut să nu pleci?
Ta-su: M-am dus la cursul Monicăi Reu (Educaţie Empatică) de gura soţiei. Ca orice bărbat am o inerţie nesănătoasă la genul ăsta de lucruri, dar de dragul soţiei am mers. Mi se părea şi complicat pentru că a trebuit să îl lăsăm pe Luca la bunici pentru prima dată o zi aproape întreagă şi îmi era frică. Plus că mă credeam atotştiutor din cărţile pe care le citisem şi nu îmi imaginam că mai am ceva de învăţat la capitolul copii.
Dar, surpriză! Când am ajuns acolo îmi venea să îmi dau palme pentru cât de naiv am putut fi. A fost genial! Atmosfera mişto, oameni mişto şi nişte lucruri atât de noi şi de simple că nu îmi venea să cred. Am plecat de acolo alt om (şi în relaţia cu copilul cât şi în cea cu soţia). Mai mult, Luca a fost foarte liniştit şi fericit cu bunicii şi chiar a dormit la prânz – deci un mare progres şi pe partea asta.

Academia Heidi: Părinţii cresc şi învaţă şi ei odată cu copiii. Ce crezi tu că ai învăţat până acum de la copilul tău?
Ta-su: Ohoooo. Ar fi o listă mult prea mare – ar fi o listă cu sentimente, relaţii interumane, social, sinceritate şi muuulte altele. Ca să evit înşiruirea pot spune un lucru simplu: am învăţat să scriu (mai precis să scriu pe blog). În şcoala generală îmi scria maică-mea compunerile pentru că eram vraişte. Mie îmi mergea mintea la cifre şi desen; cu literatura eram la pământ. După ce s-a născut Luca am simţit aşa de multe lucruri noi şi de frumoase încât am simţit că trebuie să le împărtăşesc şi altora. Am înţeles mulţumită copilului meu cât de frumos e să fii tată şi am vrut să dau sfoară în ţară ca să prindă şi alţii curaj, aşa cum şi eu am prins de la alţii. Din puritatea trăirilor alături de Luca am învăţat să scriu şi mi-am schimbat viaţa. Mi se pare uluitor. Cunosc o mulţime de părinţi care au prins curaj şi putere de la copiii lor şi şi-au schimbat destinele în bine. E uluitoare puterea pe care ne-o dau copiii – cum se poate ca de la o fiinţă atât de mică să vină lucruri aşa de mari?

Academia Heidi: Există lucruri pe care regreţi că le-ai făcut ca părinte? Dacă da, recunoşti asta şi în faţa celui mic?
Ta-su: Da. Recunosc imediat cum greşesc. Sunt momente cand mă pierd cu firea şi mai ridic glasul. El mă întreabă: Tata, de ce ţipi? Nu mai ţipa. În momentul ăla îmi cade lumea în cap, îmi asum palma dată de un copil de doi ani care e mai cerebral ca mine şi îl rog să mă ierte că am ţipat. Principiul meu este să fiu cu el mai cinstit decât sunt cu mine. Dacă vreau un om drept şi sincer aşa trebuie să fiu şi eu în faţa lui.

Academia Heidi: Dacă ai face un exerciţiu de imaginaţie şi o proiecţie în timp, ce ai vrea să spună copilul tău, când o fi de vârsta ta, despre relaţia dintre voi?
Ta-su: E grea întrebarea asta. Aş vrea să spună că mă iubeşte şi că ştie cât de mult îl iubesc. Apoi, mi-aş dori să spună: Hai, băi tata, că mai aduc un rând de bere, îi zici tu mamei că mai stăm?

Academia-Heidi-interviu-Ta-su-03

Sursă foto: Dedi Grigoroiu[/column]

 

To Top