Academia Heidi – primul centru de învățare din Braşov dedicat familiei
a împlinit 2 ani de activitate!
Vă mulţumim tuturor celor care ne sunteţi alături în demersul nostru educativ de a schimba lumea! : ) Am avut de foarte multe ori ocazia în acești 2 ani să ne încărcăm bateriile de motivaţie şi entuziasm de la oamenii deschişi pe care i-am întâlnit la Academie.
Din gândurile şi impresiile de final ale celor care au participat la evenimentele noastre am înţeles că ceea ce facem schimbă paradigme, prejudecăţi, vieţi. E minunată senzaţia pe care o ai atunci când te simţi util făcând ceea ce te pasionează! Vă mulțumim tuturor acelora care ne înlesniți acest lucru. : )
Iată şi în cifre, câteva dintre cele mai importante realizări ale acestor 2 ani de existenţă:
- ofertă actuală de 24 de cursuri de educaţie pentru părinţi, 10 cursuri pentru copii, 3 ateliere în familie
- 2 ani de program bilingv Afterschool clasa 0 şi clasele 1-4, cu sute de ecuaţii rezolvate, zeci de lecţii învăţate, jocuri educative practicate şi seminţe semănate
- 2300 de participanți înscriși la evenimentele dedicate copiilor
- 1500 de participanți înscrişi la cele peste 120 de evenimente de educaţie dedicate părinţilor, bunicilor, bonelor, cadrelor didactice
- participanţi din 8 oraşe: Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Buzău, Hunedoara, Sibiu, Săcele, Codlea
- 3500 de fani ai paginii noastre de facebook
- 10 conferinţe de parenting organizate
- 16 ateliere organizate în cadrul seriei Academia Heidi la Cărturești
- 4 sesiuni tematice desfăşurate în cadrul Clubului părinţilor Heidi
- 3 grupuri de suport inițiate (alăptare, babywearing, părinți despărțiți)
- 14 montaje video finalizate de prezentare a evenimentelor noastre
- 130 de articole scrise pe pagina academiaheidi.ro
- 10 afişe, 1 rollup și 1 pliant “cu poveste”, realizate în colaborare cu Estera
- 4 campanii iniţiate şi derulate pe pagina noastră de facebook: “De ce?”, “Sondaje Academice“, “Ştiaţi că“, “Descoperă şi susţine potenţialul copilului tău“
- 2 serii de interviuri inițiate și în curs de derulare pe academiaheidi.ro: “Interviuri Academice” și “Alternative există!”
.
Revenim peste un an, cu cât mai multe bife în planul pentru perioada 2014 – 2015!
Dacă vă place acest proiect, vă invităm să rămâneţi în contact cu noi și vă aşteptăm cu drag la evenimentele noastre!
Echipa Academia Heidi
No Comments