Agresivitatea copiilor

A avut loc la Braşov prima conferinţă “Agresivitatea copiilor”!

Conferinţa Agresivitatea copiilor de ieri a fost un nou prilej să ne întâlnim la Braşov cu Otilia Mantelers şi cu stilul de parenting pe care îl promovează ea şi care e foarte mult pe gustul nostru!

E prima dată când organizăm un astfel de eveniment la Academia Heidi, şi ieri, la final, am plecat acasă cu gândul că orele de somn agitat din ultimele zile, toate listele şi listuţele să nu uităm ceva, toate drumurile, telefoanele şi eforturile pe ultima sută de metri au meritat cu vârf şi îndesat. : ) Deşi am avut emoţii până la începerea conferinţei legat de numărul participanţilor, sala s-a umplut şi emoţiile s-au transformat în gândul că nu o să ne ajungă scaunele şi mapele!

Agresivitatea copiilorAtmosfera de la conferinţă, din punctul nostru organizatoric de vedere a fost una foarte “smooth” aşa. S-au legat toate cele între ele din punct de vedere logistic iar Otilia a fost minunată în rol de prezentator. Ne-a făcut să râdem, să ne emoţionăm, să ne empatizăm pe noi înşine şi să plecăm acasă mai încrezători în capacitatea noastră de a fi părinţii cei mai buni pentru copiii noştri.

Cele 4 ore s-au scurs foarte repede. Înainte de pauză s-au câştigat 3 cărţi “Reţete de jocuri” (traducerea în română a cărţii Playful Parenting a lui Larry Cohen) oferite de librăria Okian şi alte vouchere şi reduceri la cursurile de Educaţie pentru părinţi de la Academia Heidi. Pauza de la jumătatea conferinţei a fost un prilej de dezmorţire, socializare, răsfoit şi cumpărat cărţi şi potolit foamea la standul cu bunătăţi dulci şi sărate.

[youtube height=”400″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=qDXMfcEobcw[/youtube]

.

Noi, cele din echipa organizatorică suntem tare mândre de cum a ieşit totul şi asta am simţit şi din reacţiile imediat după conferinţă. Aşteptăm cu drag şi feedbackul celorlalţi participanţi, ca să avem o imagine cât mai obiectivă, să aflăm ce am făcut bine şi să învăţăm ce mai putem îmbunătăţi pe viitor!

Le mulţumim mult pentru suport în organizare celor de la Şcoala Jules Vernes, care ne-au pus la dispoziţie cu mare drag orice am avut nevoie.

De asemeni, le mulţumim şi mămicilor cu iniţiativă de la ProCredit Bank care au reuşit să sensibilizeze factorii de decizie în sprijinul iniţiativei noastre. 13 dintre cei din sală au participat la conferinţă câştigând una din invitaţiile puse la dispoziţie de ProCredit Bank! : )

Tot ce s-a întâmplat ieri, şi până ieri, în organizarea acestui eveniment ne dă mult curaj, energie şi motivaţie în proiectul nostru.

Concluzia nostră de ieri: Mai vreeeeeeeeeeeeem! : ) Şi abia aşteptăm noi provocări de acest gen la Academia Heidi!

[gdl_gallery title=”Agresivitatea copiilor” width=”140″ height=”140″ ]

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top