Sondaje marca Academia Heidi, primul centru de educatie din Brasov dedicat familiei

Care credeţi că sunt cuvintele pe care le aud CEL MAI DES copiii de la adulţi?

Săptămâna trecută am întrebat fanii paginii de facebook a Academiei Heidi ce ar răspunde la întrebarea “Care credeţi că sunt cuvintele pe care le aud cel mai des copiii de la adulţi?

Surprinzător poate pentru unii, de aşteptat poate pentru alţii, “Nu e voie!” a câştigat de departe competiţia cu “Bravo!”, “Eşti un copil minunat” sau cu “Te iubesc”:

Din dorinţa de a feri copiii de pericole, pentru a seta limite sau pur şi simplu pentru a-şi face viaţa mai comodă pe moment, adulţii (părinţii, bunicii, bonele, cadrele didactice etc.) folosesc foarte des această formulă. Poate prea des, totuşi. Puşi în situaţia de a vedea lumea prin ochii celor mici, am putea să ne imaginăm cum un univers numai bun de explorat, plin de tot felul de oportunităţi de învăţare care vin în întâmpinarea curiozităţii cu care am fost dotaţi la naştere  se îngustează şi ne devine în mare parte inaccesibil.

Desigur, fiecare îşi trage propriile concluzii din acest sondaj.

Adulţii care îşi pun întrebări, care caută, care nu se ascund în spatele lui “Ce? Pe noi nu ne-au crescut părinţii fără atâtea cărţi?” găsesc alternative mult mai constructive la folosirea excesivă a lui “Nu e voie!”. Şi îl lasă de rezervă pentru situaţiile în care într-adevăr copilul se poate afla în pericol, investindu-l astfel cu mult mai multă greutate.

La Academia Heidi le oferim adulţilor cât mai multe oportunităţi de învăţare. La cursurile dedicate acestora aflăm multe alternative: cu Otilia Mantelers la cursul de Joc şi Emoţii, cu Monica Reu la Educaţie Empatică: CNV pentru părinţi, cu Urania Cremene la Parenting cu Urania Cremene, cu Anca Iordache la Educaţie fără pedepse şi fără recompense, cu Daiana Colceriu la Copilul de 1-3 ani:Program, rutine, activităţi etc.

Academia Heidi intreaba

 

Invitată să comenteze rezultatele acestui sondaj, Urania Cremene, trainerul cursului de educaţie pentru părinţi Parenting cu Urania Cremene, ne-a spus că:

Urania Cremene“Nu mă surprind deloc rezultatele micului sondaj făcut de Academia Heidi din Braşov, cu privire la cuvintele pe care le aud copiii cel mai des.  Este suficient să faci o plimbare scurtă într-un parc în care părinţii obişnuiesc să-şi aducă copiii, şi le vei auzi pe toate, poate exact în această ordine. Ce e interesant, este că primele două clasate sunt, în ordine, “nu ai voie” şi “bravo”, ca fiind parcă unicele două modalităţi de descurajare, respectiv încurajare a unor comportamente. Despre avantajele dar mai ales dezavantajele utilizăzii excesive a lui „bravo”, aş putea scrie pagini întregi, aşa că mă voi rezuma la a vă încuraja să scoateţi „nu ai voie” din vocabular…

Ce înseamnă “nu ai voie”? Răspunsul: absolut nimic! Înţeleg foarte bine intenţia părinţilor de a nu le permite copiilor să facă anumite lucruri, dar cu această expresie copilul rămâne fără un element foarte important: DE CE-ul din spatele interdicţiei!  Simte în schimb frustrarea de a nu putea explora lumea în voia lui. În plus, toate “nu-urile” noastre încurajează un comportament în oglindă, ceea ce înseamnă o şi mai mare “încăpăţânare” din partea copilului şi apariţia aşa-zisei inerente vârste a lui NU… care poate fi destul de uşor evitată, dacă noi, părinţii, alegem să evităm cât mai mult acest cuvânt.

Vă propun, de aceea, să înlocuiţi “nu e voie, nu e frumos, nu se face, nu se cade”, cu explicaţia motivului pentru care un copil ar fi indicat să nu facă acel lucru. De exemplu, vă invit să observaţi reacţiile copiilor atunci când “nu e voie să intri acolo”, e înlocuit cu “Pe acea uşă intră numai angajaţii, şi noi nu lucrăm aici, aşa-i?”, sau când “nu e voie să te urci acolo”, devine “dacă te urci pe dulap, este posibil să cazi, să te loveşti şi să te doară” sau când “nu e frumos să ţipi” se transformă în “pe oameni îi poate deranja să te audă ţipând în restaurant, şi noi respectăm oamenii din jurul nostru”. Aţi înţeles idea : ). Ştiu că e nevoie de mai multe cuvinte şi de mai multă răbdare, dar câştigul e mult mai mult când procedăm aşa. Iată câteva dintre beneficii: copilul înţelege valoarea unui comportament, de ce-ul din spatele interdicţiei, apreciază răbdarea cu care explicăm, se simte respectat, nu mai are tendinţa de a contrazice sau de a face ceea ce noi am “interzis”, fiindcă l-am evitat cât am putut de mult pe NU.”

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top