Conferinţa Agresivitatea copiilor de ieri a fost un nou prilej să ne întâlnim la Braşov cu Otilia Mantelers şi cu stilul de parenting pe care îl promovează ea şi care e foarte mult pe gustul nostru! E prima dată când organizăm un astfel de eveniment la Academia Heidi, şi ieri, la final, am plecat acasă […]
Cred că fiecare dintre noi a simţit pe pielea lui, cel puţin o dată, cum e să treci printr-o perioadă mai dificilă, când o supărare, un necaz, o boală a cuiva drag îţi consumă toată energia şi te lasă uneori fără speranţă. Sper că cei mai mulţi dintre noi au simţit în astfel de momente […]
Vineri, 5 aprilie, s-a desfăşurat la Academie un nou curs de prim ajutor premedical acordat copiilor. Vlad Nekula, medic primar în medicina de urgenţă, cu o experienţă de 12 ani în cadrul SMURD, ne-a prezentat din nou teoretic şi practic ce putem face până la sosirea echipajelor medicale specializate să ne ajutăm copiii în cazuri […]
“Mie mi-a plăcut mult pentru că am plâns”, spunea o mămică la finalul cursului de Educaţie Empatică, ce a avut loc în acest week-end la Academie. I-a plăcut mult de tot pentru că a trăit emoţii intense, semn că ce s-a întâmplat în cele 3 zile i-a ajuns la suflet. E minunată comunicarea nonviolentă pe care […]
Da. Aşa e mereu! Prima zi a cursului de Educaţie Empatică susţinut de Monica Reu la Academie, e mereu prea scurtă! Cele 3 ore trec foarte repede, atât datorită informaţiilor despre comunicarea nonviolentă, cât felului cald şi plin de exemple practice al Monicăi. E a treia oară când particip la acest curs şi de fiecare […]
Ieri i-am întâlnit la Academie pe cei 5 aventurieri din proiectul Viaţa pe îndelete. Nicol, Bogdan, Lilu, Tesa şi Bebe au venit cu poveşti, cornuleţe făcute de buni şi minunatele hăinuţe Lilutesa la Braşov. Am pus întrebări şi am aflat că fiecare dintre ei are câteva locuri pe care ţine să la vadă neapărat. Lilu vrea […]
Mergem sau nu la școală? În clasa 0 sau în clasa 1? Unde ne înscriem? Este pregătit copilul meu pentru școală? Ce presupune evaluarea copilului în cazul în care dorim ca acesta să meargă mai repede la școală? Care ne sunt opțiunile în Brașov? Ce pregătire de limba germană ar trebui să aibă copilul meu […]
Nicol, Bogdan, Lilu, Tesa şi Bebe, protagonistii marii aventuri “Viaţa pe îndelete” pornesc la drum prin Europa. Călătoria lor cu maşina şi rulota, va dura 1 an întreg, timp în care vor străbate 18 de ţări şi 23.000 de kilometri! : ) Duminică se opresc şi la Braşov, la Academie, să ne povestească de unde […]
Te invităm să fii parte alături de noi în proiectul educaţional pe care îl vom derula în creşele şi grădiniţele de stat din Braşov, prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe care l-ai plătit deja statului în 2012! Prin intermediul acestui proiect creăm împreună oportunităţi de învăţare despre metodele moderne de educaţie pentru cât mai […]
Şi iată că ne-am întâlnit din nou, cu mic cu mare, la atelierul Seara de jocuri în familie. Am pictat, ne-am jucat jocuri de masă educative, ne-am alergat la jocuri de grup distractive, am uitat cum trece timpul şi la final ne-am despărţit din nou cu greu şi cu ochii aproape în lacrimi. Ne-au confirmat […]