Cursuri părinţi Braşov: Clubul părinţilor Heidi

Clubul părinţilor Heidi: Pedagogii alternative

Cursuri părinţi Braşov: Clubul părinţilor HeidiÎntâlnirea de această lună de la Clubul părinţilor Heidi de la academie a avut tema Pedagogii alternative. Intenţia noastră a fost să aducem în discuţie câteva din alternativele existente la sistemul tradiţional de educaţie.

Am început discuţia cu câteva cuvinte despre experienţa şcolară a fiecăruia dintre cei prezenţi. Am povestit despre ce ne-a marcat, ce am învăţat, dar mai ales despre ce ne-ar fi plăcut să fi învăţat în lungii ani petrecuţi în bănci.

După această rundă, în care ne-am vărsat fiecare năduful, am aflat  câteva particularităţi ale pedagogiilor Montessori şi Waldorf, împreună cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia. De la părinţii prezenţi am aflat că în Braşov s-a constituit şi Comunitatea Waldorf Brasov care are drept scop înfiinţarea unei unităţi de învăţământ pe acest specific.

Am putut afla de asemenea mai multe detalii despre Școala Jules Verne, singura şcoală privată din Braşov, pentru că la discuţii a participat un reprezentant de seamă a acesteia.

Discuţia, chiar dacă a durat 3 ore! nu a consumat toate întrebările şi au rămas aşteptări pe care vom încerca să le acoperim într-o ediţie ulterioară.

Chiar dacă pentru moment nu există foarte multe alternative la sistemul clasic de educaţie, sunt multe lucruri pe care le putem face acasă cu copiii noştri, indiferent de ceea ce se petrece în clase. Putem, de asemenea, profita de alternativele existente sau putem pune umărul în a construi altele noi. Mai punem ţara la cale la întâlnirile ulterioare.

Deocamdată, iată niște linkuri utile legate de educație și de alternative care să ne pună pe gânduri:

Sir Ken Robinson “Changing Education Paradigms”:

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=zDZFcDGpL4U[/youtube]

La fel de revelatoare sunt și celelalte discursuri ale lui Ken Robinson de pe www.ted.com.

Montessori Madness (părerea unui părinte al cărui copil merge la o școală Montessori şi căruia îi place)

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=GcgN0lEh5IA[/youtube]

The Forbidden Education

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=ByO41gE3dPQ[/youtube]

Resurse de care putem beneficia:

Khan Academy: A free world-class education for anyone anywhere.

Asociația pentru dezvoltarea educației Montessori în România

ImiPlaceMontessori – grup pe Facebook inițiat de părinți care au participat la cursul de asistent de educatoare Montessori

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top