“Nu îi mai suport când se ceartă!”, sau “Toată ziua se tachinează şi îşi iau jucăriile unul altuia”, sau “Pot să mă înţeleg cu ei doar când sunt cu fiecare din ei separat” – spun mulţi dintre părinţii cu mai mulţi copii.

Cu toţii ştim cât este de provocator să creştem un copil în societatea noastră centrată pe adulţi, cu ritmul de viaţă atât de rapid. A creşte doi sau mai mulţi copii aduce cu sine cel puţin de două ori mai multe bucurii, dar şi tot de atâtea ori mai multe emoţii dificile care încep la copilul cel mare şi se “iau” şi la cel mic.

rivalitati-frati-academia-heidi

Emoţiile acestea le putem înţelege şi, prin joc şi iubire, îi putem ajuta pe copii să şi le proceseze.
Cursul de rivalităţi între fraţi doreşte să ofere părinţilor nişte aptitudini concrete de a face faţă conflictelor dintre fraţi, abordări care nu sunt de genul: “Să nu faci aşa ceva, că altfel te trimit în camera ta!”

Instrumentele Parenting by Connection dezvoltate de organizaţia Hand in Hand Parenting au un singur obiectiv: o mai profundă conectare în familie. Studiile arată că aceste instrumente aduc rezultate incredibile şi în relaţia părinţilor cu cei doi sau mai mulţi copii ai lor. Cu ajutorul lor, fraţii încep să se relaxeze unul în prezenţa celuilalt şi, mai mult decât atât, să se şi bucure unul de celălalt.

Subiectele dezbătute:

  • Cauza fundamentală a tensiunilor dintre fraţi
  • Cum să îţi pregăteşti copilul pentru venirea pe lume a unui frăţior
  • Conectarea este vitală pentru relaţia părinte – copil
  • Conectarea cu Timpul Special (Cum aranjezi să ai timp special cu fiecare din cei doi (sau mai mulţi) copii ai tăi)
  • Ajutor – ai nevoie de el când ai doi sau mai mulţi copii. Cum faci rost de ajutor?
  • Vindecarea anxietăţii de separare a fraţilor
  • Limitele: cum le punem pentru a evita situaţiile periculoase dintre fraţi
  • Limitele: cum le punem în joacă
  • Împărţitul lucrurilor de către fraţi: simţul proprietăţii. Tati, mami, nu e drept! Despre simtul (ne)dreptăţii la fraţi
  • Ce faci când nu mai ai răbdare, când ai ajuns la conflict prea târziu
  • Cum îi ajuţi pe fraţi să se conecteze unul cu celălalt
  • Cum îl abordezi pe copilul care te cere mereu
  • Cum îl tratezi pe copilul care pare ‘victimă’.

.

IMPORTANT! Lectură recomandată înainte de curs:

Lacrimi și crize de furie – de Aletha Solter (carte de cumpărat, se găsește în librării și la sediul nostru)
Hand in hand Parenting booklets (cărticele de downloadat)

Detalii curs

[divider]

Cui se adresează: părinţilor, bunicilor, bonelor, cadrelor didactice

Trainer: “Sunt Otilia Mantelers, mamă a trei copii frumoşi şi plini de joacă. Şi sunt şi trainer de parenting, pasionată de Playful Parenting şi rivalităţile între fraţi. Şi spre tot ce ţine de emoţiile copiilor şi ale noastre, părinţilor. Ca părinte am o cutiuţă magică de baghete fermecate pe care le scot în funcţie de moment: empatia, mângâierea, pictura, dansul şi… Playful Parenting!””

Mai multe despre Otilia găseşti pe pagina emisiunii Totul despre mame şi pe blogul ei.

[divider]

Următorul curs: duminică, 8 martie 2015
Durată curs: 3 ore, 09:00-12:00
Locuri disponibile: 16
Număr minim de participanţi: 10
Locație: Academia Heidi, str.Morii, nr.10
Investiție: 110 RON (până pe 31 ian), 130 RON (1-28 feb), 150 RON (1-6 mar), 170 RON (8 mar)
Suportul de curs, apa şi fructele sunt incluse în preţ.
Data limită pentru înscrieri on-line: 6 martie 2015

Înscrie-te

Important:

1. Facem apel la înţelegerea dvs. în legătură cu prezenţa copiilor la eveniment. Cei mici sunt aşa de drăgălaşi că mai toată atenţia celorlalţi se îndreaptă către ei şi mai puţin către trainer. În plus, vor şi ei să contribuie, “să spună” ce le place şi ce nu. Ştim din experienţa de la Academie şi din feedbackul de la participanţi că e mai cu folos să îi lăsăm pe bunici să aibă grijă de tentaţiile astea mici.
2. În cazul în care evenimentul se amână sau se anulează din cauza organizatorului, banii se returnează.
3. În caz că ai plătit taxa de curs şi te răzgândeşti, primeşti banii înapoi integral dacă ne anunţi cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea conferinţei.
4. Banii plătiţi se reportează în proporţie de 70% la un alt curs de la Academie (la alegerea ta şi programat în următoarele 4 luni) în caz că nu mai poţi ajunge şi ne anunţi cu 15-29 de zile înainte de începerea acestuia. Restul de 30% NU se returnează.
5. Banii plătiţi NU se returnează dacă ne anunţi că nu mai poţi ajunge la eveniment cu 0-14 zile înainte de începerea acestuia.
Îţi mulţumim pentru înţelegere!

To Top