Conferinta pentru parinti cu Urania Cremene la BrasovVrem ca cei mici să aibă încredere în propriile forțe, ca atunci când cresc să fie puternici, cu personalitate, să aibă valori personale și să fie satisfăcuți cu viața și credințele lor, să stea departe de frustrări – pe scurt, să aibă stimă de sine. Problema este că e o linie subțire între a-i crește stima de sine și a nu vedea nimic altceva decât succesul, fiind orbi atunci când vine vorba despre greșeli sau decizii ce aduc cu sine semne multe de întrebare.

Stima de sine e cea mai importantă pentru reuşita în viaţă. Încrederea în forţele proprii, certitudinea propriei valori fac diferenţa între excelenţă şi mediocritate. Noi, părinţii, suntem direct responsabili de creşterea stimei de sine a copiilor noştri.

Aflăm la conferinţă despre diferenţa dintre stima de sine, imaginea de sine şi mândrie egocentrică, de unde vine motivația și cum şcoala şi societatea încurajează la copil motivaţia externă, cum de au performerii încredere în ei și cum au dezvoltat asta și nu în ultimul rând cum să ne crește stima de sine.

Stima de sine ne afectează modul de a gândi și, evident, de a acționa. Cele mai importante persoane din viața unui copil sunt cei din familie, apoi profesorii sau liderii, iar dacă nu învață de la noi despre stima de sine atunci vor afla de la alții, numai că într-o modalitate ce ne este străină.

Stima de sine pozitivă parentală este extrem de importantă în a realiza stima de sine şi eficienţă personală celor mici. Stima de sine pozitivă ajută copiii și nu numai să fie independenți, să-și asume responsabilități, să tolereze pe ceilalți, să-și gestioneze emoțiile și nu în ultimul timp să se mândrească cu realizărilor personale.

Detalii conferinţă

[divider]

Cui se adresează: părinţilor, bunicilor, bonelor, cadrelor didactice care au în grijă copii cu vârsta de 0-18 ani

[divider]

Trainer: Urania Cremene este certificată Parent’s Toolshop Inc SUA din anul 2010 şi deţine în exclusivitate această licenţă în România. Este Trainer, Master Trainer, Coach, Facilitator de programe şi mamă a unui băieţel de 3 ani şi jumătate.

Academia-Heidi-Urania-Cremene“Am implementat si facilitat sute de cursuri şi de workshop-uri în domeniul learship-ului, cu manageri de top din cele mai mari firme din România şi nu numai. Am constatat că liderii de success, din toate domeniile, dovedesc calităţi greu de dobândit în sălile de curs: încredere de sine, responsabilitate, abilitatea de a lua decizii şi de a rezolva probleme, inteligenţă emoţională, abilitatea de a relaţiona cu ceilalţi, pentru a menţiona numai câteva. Am citit, am citit, iar am citit, am săpat şi iar am săpat şi am ajuns la concluzia că toate aceste calităţi şi multe altele se dobândesc în copilărie, părinţii noştri fiind de fapt responsabili pentru “udarea” acestor calităţi. Apoi am rămas însărcinată şi am înţeles că iubirea vine la pachet cu copilul, dar să fii părinte e ceva care se învaţă. Şi-am dat de metodologia Parent’s Toolshop. Este extraordinară şi am ştiut de la început că va funcţiona!

Ceea ce aduc eu în sălile de curs este unic: Experienţa mea extensivă de a facilita seminarii şi workshop-uri, şi o metodologie care a dovedit prin studii că funcţionează. Sunt foarte pasionată de ceea ce ofer şi ştiu, după numai 2 ani, că părinţii care au fost prezenţi în sălile de workshop au ieşit cu răspunsuri imediate la probleme cu care se confruntă orice părinte şi cu tehnici noi, care fac o diferenţă uriaşă în felul în care înţelegem să relaţionăm cu copiii noştri! Este practic, util, uşor de pus în practică şi cu un impact de care veţi fi uimiţi!”

[divider]

Următoarea conferinţă:
Durată conferinţă:
 2 ore, 18:00 – 20:00
Locuri disponibile: –
Investiție: – RON. Pentru înscrieri şi/sau plata cash în ziua conferinţei:
Vezi mai jos politica de reduceri.
Locaţie: Şcoala Jules verne, str. Păltiniş, nr.6
Înscrieri: –

Galerie foto

[divider]

[gdl_gallery title=”Stima de sine” width=”140″ height=”140″ ]

Impresii de la conferinţă

[divider]

Andreea, cercetător: “O conferinţă utilă, care mi-a confirmat ceea ce fac bine, şi ceea ce fac mai puţin bine şi va trebui să îmbunătăţesc. Un câştig atât pentru mine cât şi pentru copilul meu. Urania a fost o prezenţă plăcută şi caldă, m-am simţit bine, iar timpul a trecut pe nesimţite.”

Petronela, economist: “Tema foarte interesantă şi de actualitate. Bine structurată , interactivă.”

Loredana, inspector: “Parcă s-a deschis o poartă către sufletul meu pe care, conştient sau inconştient o închisesem. Am povestit deja multor prieteni la birou despre această conferinţă şi despre faptul că este extraordinar să te redescoperi.”

Horia, economist: “În general totul ok! Singura dilemă personală – una din temele conferinţei – să nu-i spui copilului că poate face orice – spiritualiştii vechi şi noi, cuanticii susţin contrariul – că poţi realiza orice îţi propui. Aş recomanda evenimentul oricui !”

Adriana, economist: “De mult îmi doream să particip la un eveniment legat de educaţia copiilor. Urania Cremene m-a încântat. Prezentarea a avut multe exemplificări care au lămurit tehnicile pentru creşterea stimei de sine a copiilor. Ulterior m-am gândit mai mult la copilăria mea; mie mi-a trebuit o grămadă de timp ca să mă simt bine în pielea mea. Mă gândesc deja să mă înscriu la încă un curs sau conferinţă.”

Raluca, programator: “Mi-a plăcut conferinţa foarte mult pentru că am rămas cu idei practice despre cum să comunicăm bine cu ai noştri copii pentru a nu le descuraja sentimentele (stima de sine). Ideile cred că sunt foarte bune pentru a le folosi în relaţia cu oricine din jurul nostru, nu doar cu copiii. Am avut atenţia captată continuu şi mi-am notat o grămadă de idei utile. Mulţumesc!!”

Cosmin, webdesigner: “A fost foarte interesantă conferinţa, a avut foarte multe exemplificări referitoare la cazuri de care te loveşti inevitabil ca părinte şi solutii date cu mult sens.”

Mihaela, programator: “A fost o conferintţă de nota 10, foarte bine structurată, cu ideile exprimate clar şi precis, pentru a se întipări uşor în memorie, cu exemple foarte bine alese, astfel încât metodele prezentate să fie mai uşor de înţeles şi asimilat. Iar Urania a fost minunată, foarte caldă, apropiată şi în acelaşi timp convingătoare în a ne insufla puterea de a face mai mult şi mai bine pentru cei ce îi iubim… şi nu numai pentru ei!”

Mihaela, instructor educaţional: “Cum să-i creşti (şi să-i menţii, aş mai adăuga eu) stima de sine a unui copil este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înveţe orice părinte sau orice adult care intră în relaţie cu copiii. Am conştientizat încă o dată că stima de sine este acea “structură de rezistenţă” pe care putem construi o personalitate echilibrată. Şi este atâta nevoie să învăţăm cum să facem asta! Mie îmi place extraordinar de mult modul cum Urania trasmite tot ceea ce ştie. Este un trainer cu multă experienţă iar prestaţia ei este de fiecare dată IMPECABILĂ! Este o plăcere să o ascult şi să particip la cursurile şi conferinţele ei! De fiecare dată plec cu sentimentul de “mai vreau”!”

Cosmina, contabil: “A fost superrr!!! M-am simţit excelent, iar Urania este o persoană deosebită şi unică!”

Alina, psiholog: “A fost o experienţă interesantă, am învăţat lucruri noi. Mi s-a părut foarte bine structurat conţinutul prezentării şi a venit cu exemple concrete, foarte utile şi uşor de aplicat.”

Raluca, antreprenor: “Conferinţa mi-a clarificat câteva situaţii în care nu ştiam cum să procedez şi mi-a arătat cât de mult pot influenţa în bine copilul meu prin felul în care eu îmi formulez răspunsurile la întrebările, alinturile şi supărările lui. În concluzie: A meritat să investesc 2 ore din timpul meu pentru această conferinţă.”

Dana, învăţătoare: “Mi-a plăcut foarte mult. Am descoperit un trainer minunat, care ne-a încântat cu un material valoros despre stima de sine.”

Nicoleta, profesor logoped: “A fost o experienţă interesantă. Tot ceea ce am aflat la această conferinţă îmi va fi util, atât ca specialist, care are contact permanent cu părinţii şi copiii, cât şi ca viitoare mamă. Felicitări!”

Alina, mamă a 4 copii: “Merită să mergi la astfel de întâlniri, pleci de acolo relaxat, destins dar mai important decât orice, foarte bine informat! Iar informaţia este extrem de valoroasă în lumea noastră!”

Claudia, economist: “Plăcut și foarte folositor. Am plecat de la conferință cu convingerea că pot face mai mult și mai bine pentru copiii mei și cu hotărârea de a aprofunda subiectul stimei de sine.”

“Un subiect extrem de vast şi interesant care nu are cum să încapă într-o sală şi în numai 2 ore, mai ales când este pentru copiii tăi. Mulţumim şi mai vrem să discutăm!”

“Mi-a plăcut foarte mult conferinţa susţinută de Urania. Au fost multe exemple concrete şi am plecat de acolo cu idei care mi s-au confirmat şi cu idei noi sau la care nu m-aş fi gândit. Mă voi strădui să aplic aceste idei, deşi în viaţa de zi cu zi este uneori greu. De aceea aş vrea să particip şi la cursul Parenting cu Urania Cremene.”

“Am ajuns acasă convinsă fiind că voi putea fi un părinte mai bun decât am fost.”

“Fain! Super fain!” asa am descris prietenilor conferinţa. Urania este un bun profesionist. Mă inclin în faţa ei!”

“Mă bucur enorm că am participat la această conferinţă, înainte de a avea un copil! Mai am puţin şi-l aduc pe lume, şi nu m-am gândit niciodată la câte lucruri aş putea face greşit, din cele mai bune intenţii.”

“Cred, într-adevăr, că stima de sine este foarte importantă pentru succesul în viaţă şi mai cred că eu, ca părinte, stau prost la acest capitol. Am aflat cum pot “uda” stima de sine a copilului meu. Mulţumesc!”

“Am rămas cu o grămadă de întrebări, încă, şi realizez că doar 2 ore nu sunt suficiente pentru a dezbate tot ce înseamnă creşterea unui copil. Voi veni la curs!”

“Extrem de util şi de interesant! Sunt aspecte la care nu m-am gândit vreodată şi care fac o diferenţă uriaşă de abordares şi de limbaj. Excelent!”

“Mulţumesc pentru aceste informaţii, mai ales că au venit într-o atmosferă foarte plăcută şi relaxantă.”

“Voi aplica cât de repede tot ce am aflat în această seară, fiindcă se pare că făceam totul pe dos… întrebându-mă de ce copilul meu este timid, ruşinos, şi mereu cu tendinţa de a renunţa.”

“Clar, concis şi cu multă charismă. Bravo, Urania!”

“Mi-a placut! As fi vrut sa mai dureze inca pe atat, asa ca m-am inscris la curs.”

“Tot ce-am auzit de la ai mei când eram mică a fost: tu poţi orice. Ghici ce: nu pot orice şi acum ştiu că această abordare n-a fost de natură să-mi dea aripi…ba dimpotrivă. Sper ca fiul meu să nu ajungă ca mine. Mulţumesc pentru tot.”

Reduceri:

[divider]

Beneficiezi de o reducere de 10%:
– dacă te înscrii şi plăteşti taxa de participare cu cel puţin 3 săptămâni înainte de începerea acesteia.

Beneficiezi de o reducere de 30%:
– dacă eşti cadru didactic la creşă, grădiniţă sau şcoală generală şi în limita locurilor disponibile; în formularul de înscriere, selectează opţiunea “reducere specială” la secţiunea Pachet de reduceri

Atenţie! Reducerile NU se cumulează.

Important:
1. Facem apel la înţelegerea dvs. în legătură cu prezenţa copiilor la eveniment. Cei mici sunt aşa de drăgălaşi că mai toată atenţia celorlalţi se îndreaptă către ei şi mai puţin către trainer. În plus, vor şi ei să contribuie, “să spună” ce le place şi ce nu. Ştim din experienţa de la Academie şi din feedbackul de la participanţi că e mai cu folos să îi lăsăm pe bunici să aibă grijă de tentaţiile astea mici.
2. În cazul în care evenimentul se amână sau se anulează din cauza organizatorului, banii se returnează.
3. În caz că ai plătit taxa de participare şi te răzgândeşti, primeşti banii înapoi integral dacă ne anunţi cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea conferinţei.
4. Banii plătiţi se reportează în proporţie de 70% la un alt eveniment de la Academie (la alegerea ta şi programat în următoarele 4 luni) în caz că nu mai poţi ajunge şi ne anunţi cu 15-29 de zile înainte de începerea conferinţei. Restul de 30% NU se returnează.
5. Banii plătiţi NU se returnează dacă ne anunţi că nu mai poţi ajunge la eveniment cu 0-14 zile înainte de începerea acestuia.
Îţi mulţumim pentru înţelegere!

To Top