Educatie Empatica: curs de comunicare nonviolenă cu Monica Reu

Educaţia empatică şi formele de violenţă pasivă

Educatie Empatica: curs de comunicare nonviolenă cu Monica ReuEducaţia Empatică, sau comunicarea nonviolentă (CNV) e un limbaj care ne ancorează în starea noastră naturală de compasiune. Modurile în care majoritatea dintre noi am fost învăţaţi să comunicăm ne înstrăinează şi ne îndepărtează însă de starea noastră înnăscută de empatie şi dăruire profund umană.

Violenţa, fie ea fizică sau pasivă, se naşte din credinţa că ceilalţi sunt cauza suferinţei noastre şi, de aceea, merită pedepsiţi. Însă atunci când devenim conştienţi de nevoile noastre, furia face loc unor emoţii care susţin viaţa.

Marshall Rosenberg, în cartea sa Comunicarea nonviolentă – un limbaj al vieţii identifică nişte forme specifice de comunicare şi limbaj care contribuie la comportamentul nostru violent faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine:

Judecăţile moralizatoare

În lumea judecăţilor ne concentrăm pe CUM “ESTE” CINEVA. Învinuirea, insultele, observaţiile umilitoare, etichetele, critica, comparaţiile şi diagnosticele sunt forme de judecată:

  • “problema ta e că eşti prea egoist”
  • “e leneşă”
  • “au idei preconcepute”
  • “şefii sunt absurzi”
  • “eşti prost crescut”
  • “ai nişte gusturi foarte proaste”

.

Comparaţiile

Comparaţiile sunt o formă de judecată care ne face să ne simţim nefericiţi. Copiii comparaţi cu alţii, ajung să creadă că e ceva în neregulă cu ei, că nu sunt suficient de buni pentru a merita iubire necondiţionată.

  • “Fratele tău a mâncat tot. Tu de ce nu poţi? “
  • “Tu de ce nu poţi sta cuminte ca ceilalţi copii?”
  • “Luca e mai talentat decât tine.”
  • “Ioana de ce are note aşa de bune şi tu nu?”
  • “Sora ta e mai prietenoasă.”

.

Negarea responsabilităţii

Comunicarea alienată ne împiedică să conştientizăm că suntem responsabili de gândurile, emoţiile şi acţiunile noastre. Suntem periculoşi când nu suntem conştienţi de responsabilitatea noastră pentru felul în care ne comportăm, gândim şi simţim. Atunci când nu ne asumăm responsabilitatea, o transferăm în afara noastră:

  • “Trebuie să fac asta pentru că…”
  • “Am făcut curat pentru că aşa trebuie.”
  • “L-am certat pentru că nu mă ascultă.”
  • “Mi-am lovit copilul pentru că a alergat pe stradă.”
  • “Fumez pentru că toţi prietenii mei fumează.”
  • “Nu-mi place să merg la serviciu, dar am copii.”
  • “Nu am putut să mă abţin să nu mănânc ciocolată.”
  • “Trebuie să dau note, pentru că asta e politica şcolii.”

.

Pretenţiile

O pretenţie ameninţă explicit sau implicit ascultătorii că vor fi blamaţi sau pedepsiţi dacă nu se conformează. Este o lecţie de umilinţă pentru aceia dintre noi care credem că, deoarece suntem părinţi, profesori sau şefi, datoria noastră e să-i schimbăm pe ceilalţi şi să-i facem să fie cuminţi. Când oamenii aud că emitem o pretenţie, aleg între două alternative: supunerea sau revolta. Iată câteva exemple de pretenţii:

  • “Ar trebui să faci curat la tine în cameră.”
  • “Sunt mama ta şi faci ce-ţi spun eu!”
  • “Îţi dau tot ce ai nevoie. Vreau să ai note mari la şcoală!”
  • “Vreau să mă înţelegi.”
  • “Mi-ar plăcea să ai mai multă încredere în tine.”
  • “Aş vrea să mă laşi să fiu eu însămi.”
  • “Mi-ar plăcea să mă ajuţi mai des.”
  • “Merit un cadou.”
  • “Am dreptate să le cer mai mult.”

.

Etichetele

Cei mai mulţi dintre boi am crescut folosind un limbaj care ne încurajează să etichetăm în loc să fim conştienţi de ceea ce simţim şi de ceea ce avem nevoie.

  • “Ioana e urâtă.”
  • “Alex e un jucător foarte slab.”
  • “Andrei e prost.”
  • “Alesia e leneşă.”
  • “Luca e cuminte.”
  • “Matei e foarte obraznic.”
  • “Nu e deloc talentat/ă la desen.”

.
Judecăţile, criticile, diagnosticele, etichetele şi interpretările legate de alţii sunt toate expresii denaturate ale propriilor noastre nevoi. Când cineva ne spune “Nu mă înţelegi niciodată”, ne transmite că nevoia sa de a fi înţeles nu e satisfăcută. Când ne exprimăm nevoile indirect, prin evaluări, interpretări şi imagini, alţii tind să audă critici. Iar când oamenii aud orice sună a critică, au tendinţa să-şi investească energia în autoapărare şi contraatac.

Dacă dorim un răspuns plin de compasiune din partea celorlalţi, e contrat intereselor noastre să ne exprimăm nevoile interpretând sau diagnosticând comportamentul lor. Din păcate, cei mai mulţi dintre noi n-am fost învăţaţi să gândim în termeni care să exprime nevoi şi sentimente. Suntem obişnuiţi să ne gândim la ce e în neregulă cu ceilalţi când nevoile noastre nu sunt satisfăcute.

Comunicarea nonviolentă propusă de Marshall Rosenberg şi prezentată de Monica Reu în cursul Educaţie Empatică: CNV pentru părinţi de la Academia Heidi ne arată cum putem ajunge prin empatie la compasiune, colaborare şi cooperare cu cei din jur.

Sursa: Comunicare nonviolentă – un limbaj al vieţii, de Marshall Rosenberg

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top