Sondaje Academia Heidi

Gesturi care făcute în public ne deranjează, ne fac viaţa mai puţin frumoasă

Sondaje Academia Heidi

În sondajul de săptămâna trecută de pe pagina de facebook a Academiei Heidi am lansat o întrebare legată de comportamentele care ne deranjează atunci când le sesizăm în public.

Chiar dacă nu toate variantele de răspuns au fost incluse de la început în sondaj, putem să ne facem o idee despre ce ar fi de folos să evităm în public ca să nu îi deranjăm pe ceilalţi.

Modelul pe care îl adoptăm noi din acest punct de vedere va fi transmis în mare măsură şi copiilor noştri, cărora le va fi o carte de vizită nescrisă.

Dacă am trăi izolaţi, ne-ar păsa probabil destul de puţin de imaginea pe care ne-o ataşăm. Dar pentru că trăim în societate, imaginea noastră depinde şi de felul în care interacţionăm cu cei din jurul nostru.

Normele şi principiile etice şi morale care guvernează fiecare societate pot să difere de la o societate la alta. Ele evoluează odată cu trecerea timpului, şi ce era considerată bună intenţie acum 200 de ani, azi poate fi catalogat chiar drept nepoliticos.

Atunci când alegem să nu respectăm regulile care guvernează anumite cercuri, ne autoexcludem din acestea.

Sigur. Uneori unele gesturi pe care le mai facem astăzi nu mai au legătură cu faptele care le-au generat. De exemplu, nu ne mai gândim azi că cineva care îşi scoate pălăria pentru a saluta o altă persoană, reiterează de fapt gestul cavalerilor care îşi scoteau la finalul unui turnir coiful pentru a fi recunoscuţi de public.

Alte obiceiuri au apărut pe măsură ce a evoluat societatea în care trăim. Dacă bunicii sau părinţii noştri nu au avut căţei pe care să-i plimbe, nu am fost puşi prea des în situaţia de a călca pe excrementele lor pe trotuar mai demult.

Pentru că telefoanele mobile au apărut doar recent, mai demult nu aveai cum să fii deranjat de utilizarea lor în sălile de spectacole.

Ce credem noi că e important, e să conştientizăm ce anume din ce facem îi poate deranja pe cei din jurul nostru şi să evităm pe cât posibil să creăm disconfort în vieţile lor şi ale noastre.

Copiii pot învăţa despre codul bunelor maniere la cursurile cu această temă de la Academia Heidi.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top