Impresii după prima conferinţă de comunicare nonviolentă de la Braşov

Am primit deja primele impresii de la cei care au participat la conferinţa susţinută de Monica Reu la Braşov. Se pare că informaţiile prezentate de ea pe tema Nu în relaţia părinte-copil, din perspectiva comunicării nonviolente, au rezonat mult cu cei din sală:

Raluca Brînzilă, antreprenor: “Am intrat la conferinţă cu NU în cap şi am ieşit cu un mare DA. Se poate să existe cooperare între copii şi părinţi şi mai ales se pot evita frumos conflictele. Mi-am reamintit de cuvântul conectare şi de puterea lui, de cât de frumos putem traduce pentru copiii noştri anumite acţiuni/vorbe ale adulţilor şi mai ales cât de frumos este să ai o relaţie sănătoasă cu copilul tău.”

Anda Gheorghese: “Conferinţa a picat într-o perioadă în care aveam mare mare nevoie de ea. Informaţiile primite şi mai ales faptul că a fost o discuţie liberă cu foarte foarte multe întrebări şi răspunsuri m-a ajutat să înţeleg o serie de mecanisme ce se declanşează în comunicarea interumană. Chiar dacă subiectul a fost unul legat de copil, marea majoritatea a lucrurilor se poate aplica în orice relaţie. Aş recomanda oricui să participe la conferinţă, indiferent dacă are sau nu copii.”

Dana Bălan, economistă: “Încă o seară câştigată şi un viitor care sună mai bine! Şi asta numai datorită vouă, Elena şi Daiana, că sunteţi atât de implicate şi organizaţi cursuri, conferinţe etc. atât de interesante şi utile pentru toţi părinţii (de ar fi lumea mai bună şi mai deschisă la a cunoaşte şi a învăţa!)… Traineri ca Monica şi Otilia, pe care o dată ce le-ai întâlnit, îţi pot schimba viaţa! Mulţumesc din tot sufletul (şi nu exagerez) pentru oportunitatea de-a avea o viaţă mai armonioasă şi mai frumoasă! Sigur şi Eric vă va mulţumi cândva.”

[gdl_gallery title=”Conferinta nu 01″ width=”160″ height=”140″ ]

Melina Codreanu: “O altă abordare în creşterea şi înţelegerea copilului.”

Monica Oneci, inginer: “Monica e o persoană carismatică şi empatică care ne-a explicat ce reprezintă NU-ul pentru copiii şi ne-a făcut atenţi la nevoile şi sentimentele acestora. Mi-a plăcut foarte mult expresia: un NU pe care copilul meu mi-l adresează mie este un DA pe care copilul meu şi-l adresează lui însuşi!”

Alexandra Damoc: “Pentru mine, întâlnirea cu Monica a însemnat mai mult decât ceea ce aş putea face în relaţia cu Rebecca. Mă bucur enorm că am ajuns şi cu siguranţă voi mai participa şi la altele. Deşi iniţial am crezut că vom “învăţa” cum să spunem NU copiilor fără a folosi acest termen am înţeles pe parcurs ce înseamnă să empatizez cu cei din jurul meu, să mă conectez cu ei şi sper să reuşesc pe deplin să aplic ceea ce am auzit acolo. Ca şi concluzie …. da, mi-a plăcut mult, foarte mult! Mi-a plăcut de Monica, mi-a plăcut că este om în primul rând. Sunt ferm convinsă că un curs al ei este fffff benefic pt oricine, părinte sau nu, pentru că este o adevărată lecţie pentru noi toţi, pentru a relaţiona cu cei din jurul nostru fără a deranja cu propriile păreri şi sentimente. Deşi teoria probabil o ştim cu toţii, din gura Monicăi toate par atât de uşor de realizat.”

alte impresii:

“Informaţiile primite sunt utile şi interesante. Mi-a plăcut foarte mult că s-a discutat mult pe exemple concrete şi nu a fost doar o prezentare seacă cu slide-uri.”

“A fost o conferinţă de unde am plecat cu răspunsuri la toate întrebările mele şi am aflat lucruri pe care abia aştept să le pun în practică. Monica Reu este un trainer şi o persoană minunată şi cu siguranţă m-aş duce la următorul ei curs/conferinţă pe o temă ce m-ar interesa. Mă bucur să văd că există astfel de oameni şi că vin şi la Braşov. Sentimentul cu care am plecat de la conferinţă a fost acela că nimeni nu te judecă,cu toţii facem greşeli sau am făcut la un moment dat, chiar şi trainerii care ţin aceste cursuri. Aş vrea să îmi pot convinge multe dintre mămicile prietene să participe la acest gen de conferinţe.”

Ne bucurăm tare mult că putem încheia acest proiect într-un ton aşa de optimist! Îi aşteptăm pe cei care vor să aprofundeze acest stil de viaţă bazat pe principiile comunicării nonviolente la cursul Educaţie Empatică: CNV pentru părinţi ce va avea loc la Braşov la Academia Heidi în perioada 25-27 octombrie 2013!

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top