Joacă, frici, hârjoană și rivalități cu Otilia Mantelers la Brașov!

“Am fost foarte încântată de prezentare și sper să reușesc să pun în aplicare măcar o parte din metodele Otiliei.”  – iată cu ce fel de impresii au plecat acasă cei care au participat la evenimentele de Playful și Hand in Hand Parenting cu Otilia Mantelers de la Brașov.

Jocul-parinte-copil-otilia-mantelers-academia-heidi-brasov-01

Fie că a fost vorba de conferința Jocul în relația copil-părinte: apropiere, încredere, vindecare – eveniment din seria Joc și Emoții: Playful Parenting, de Workshopurile de hârjoană, de Fricile copilăriei sau de seminarul despre Rivalitățile dintre frați, Otilia a reușit să ne capteze de fiecare dată atenția cu stilul ei plin de căldură, empatie și umor.

Probabil că cei ce participă la evenimentele de Playful și Hand in Hand Parenting pe care le organizăm cu ea la Brașov, pleacă acasă cu gândul că sigur nu e deloc ușor să fii părinte și în același timp cu certitudinea că există soluții la problemele pe care le au cu copiii.

Iată alte impresii ale părinților care au participat la această serie de evenimente:

O abordare simplă și fluidă a unor subiecte care de multe ori ni se par niște fire încâlcite. Otilia este excepțională prin felul ei relaxat și neoficial. Ne vorbește de aproape. Se transpune în exemplele ei. Nu dă senzația că ceea ce spune e pur teorie. Și îi mulțumesc!

Am plecat de la conferinţă întrebându-mă când va reveni Otilia la Braşov.

Foarte interesant tot ce am aflat. Mi-a trezit interesul și cred că voi căuta să învăț mai multe despre subiectele discutate destul de succint. Cum să lași copilul să-și exprime agresivitatea prin joc, cum să-l ajuți să-și elibereze emoțiile prin plâns și cum să-l faci să râdă – astea sunt ideile cele mai pregnante cu care am plecat de la conferință.

Impresiile de după evenimente le-am împărtășit soțului și celor apropiați cu foarte mult entuziasm. Am învățat multe lucruri, am plecat cu idei și abordări noi. Mai am enorm de multe de învățat și multă practică de făcut. Una peste alta, cursurile mi s-au părut captivante, cu multă informație foarte bine sintetizată, cu exemple reale, cu trăiri reale, toate însoțite de entuziasm și voie bună din partea Otiliei.

În urma întâlnirilor cu Otilia am înțeles că am nevoie să mă vindec ca părinte și un prim pas este să mă apropii mai mult de copiii mei, să îi înțeleg și să le accept emoțiile.

Următoarea serie de evenimente cu Otilia Mantelers la Brașov la avea loc în perioada 8-9 mai 2015.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top