Vorbit În Public Modulul “Învăț să comunic” (dezvoltarea abilităților de comunicare) (25 aprilie – 27 iunie 2019)

400.00 lei

Vorbitul în public reprezintă o mare provocare pentru majoritatea adulților. Unii reușesc să o evite, alții trec prin ea cu frică și mult stres. Cursul de vorbit în public își propune să îi ajute pe cei mici să își depășească temerile și să facă față provocărilor vieții prin dezvoltarea competențelor lor emoționale și sociale. Precizăm, conform cercetărilor de specialitate şi probelor realităţii, că pentru adaptarea şi succesul în viaţă al unei persoane nu este suficientă o inteligență ridicată ci ea trebuie completată de abilităţi emoţionale bine dezvoltate (Inteligența Emoțională).

Categorie: Etichetă:

Descriere

Obiectivele activităților din cadrul cursului sunt:

  • dezvoltarea încrederii în propriile forţe
  • înţelegerea şi exprimarea adecvată a emoţiilor
  • dezvoltarea abilităţilor interpersonale de relaţionare necesare interacţiunilor pozitive în societate

Deși sună foarte serios, cei mici nu vor studia cărți de psihologie în cadrul acestui curs ci vor învăța prin activități distractive și jocuri pline de culoare.

Instructor

Codruța Constantinescu este psiholog, mediator și psihoterapeut cu formare în Psihoterapie Sistemică de Familie și Cuplu, specializată și în consiliere psihologică si educațională. Este psiholog școlar la Colegiul Tehnic “Maria Baiulescu” și la Grădinița “Lumea Copiilor”, fiind trainer și formator în cadrul unor proiecte europene și cursuri de specializare. Îi place să se joace, să lucreze cu copiii, să păstreze relația cu copilul din ea și crede că indiferent de vârstă, persoana din fața noastră merită respectată și apreciată pentru că fiecare are ceva valoros de oferit.

Structura cursului

Cursul are 3 module, primele două module au fiecare o durată de 14 săptămâni iar cel de-al treilea va avea 10 săptămâni.

Modulul 1 “Eu și emoțiile mele” (inteligența emoțională) (20 septembrie – 20 decembrie 2018)
Modulul 2 “Fără cuvinte”(limbajul non-verbal) (10 ianuarie – 18 aprilie 2019)
Modulul 3 “Învăț să comunic” (dezvoltarea abilităților de comunicare) (25 aprilie – 27 iunie 2019)

Durată curs: 10 luni, 1 întâlnire/săptămână, durată întâlnire: 50 minute.
Cursul de vorbit în public are loc în fiecare joi, începând cu ora 17:10.
Următorul curs începe în 20 septembrie 2018. 

Număr minim de copii în grupă: 8
Număr maxim de copii în grupă: 12
Vârstă copii: 4-11 ani
Investiție: 
560 lei/Modulul 1 (12 ore + 2 ore gratis)
560 lei/Modulul 2 (12 ore + 2 ore gratis)
400 lei/Modulul 3 (8 ore + 2 ore gratis)
sau
1550 lei abonament nelimitat/modul

To Top