Urmașii lui Șaguna

În Brașov, Colegiul Național Andrei Șaguna este una dintre cele mai căutate instituții atunci când vine vorba de alegerea liceului. Am fost curioși și i-am luat un pic la întrebări pe câțiva dintre absolvenți, ca să înțelegem mai bine ce anume face atracția așa de irezitibilă. Ca să avem o imagine cât mai obiectivă, am cules răspunsuri de la generații începând cu 1949 și până în 2013!

botez-boboci-saguna

Antonia Sencovici a absolvit Colegiul Național Andrei Șaguna în anul 2013. Acum este studentă la Facultatea de Limbi și literaturi străine, profilul Traducători-Interpreți, din cadrul Universității Bucuresti. În timpul liber, este instructor de dezbateri academice pentru elevi, la clubul Colegiului Național Iulia Hasdeu din București.
Ștefan Crăciun  face parte din promoția 1949 de la Șaguna și a fost apoi director de școli la diferite instituții de învățământ în județul Brașov și Covasna.
Daiana Colceriu face parte din promoția 2000. A absolvit Facultatea de Psihologie și de 10 ani are la Brașov Grădinița și Creșa Heidi.
Carmen Turică (Stoica) și Laura Leluțiu au absolvit Șaguna în anul 1985. Ulterior au urmat cursurile Universității Transilvania: Carmen – Facultatea de Mecanică, secția Mecanică-Fină iar Laura pe cea de Inginerie Electrică. Pe lângă niște cariere de succes, au fost binecuvântate cu două familii frumoase în care se continuă tradiția de șaguniști.

Academia Heidi: Ce ți-a plăcut în Șaguna?

Antonia: Totul. Mă bucur tare mult că am avut șansa de a învăța într-un liceu de prestigiu, cunoscut nu doar pentru calitatea învățământului propriu-zis, ci și pentru istoria și tradițiile sale. Presiunea pe care gândul că din acele bănci au ieșit oameni măreți, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturală și la prestigiul României m-a făcut întotdeauna să dau tot ce e mai bun din mine și să fiu conștientă că mi se oferă o oportunitate de care nu foarte mulți oameni au parte.
Cel mai frumos la Șaguna mi se pare faptul că timp de 4 ani porți emblema școlii pe uniformă iar la finalul acestui drum, când ajungi acasă după ceremonia de absolvire și te dezbraci de uniformă pentru ultima oară, constați că acel „AS” scris cu litere aurii, a rămas pentru totdeauna impregnat în sufletul și în mintea ta. Șaguna este mai mult decât un liceu, este un mod de viață.
Șaguna se remarcă prin unicitate. Mi-a plăcut extraordinar de mult ritualul botezului, și faptul că pentru mine, la fel ca pentru alte zeci de generații, acesta a însemnat integrarea intr-o comunitate de oameni inteligenți și frumoși. Mai mult decât atât, maialul, bazarul, ziua școlii, ziua sportului șagunist, serbarea de Crăciun, toate sunt evenimente care de la an la an asigură coeziunea între elevi și profesori și nasc amintiri de neuitat.
Nu în ultimul rând, profesorii sunt cei care au știut să facă viața de licean cu adevărat frumoasă. Chiar dacă nu de puține ori am fost torturați de ideea unei teze la limba română sau la matematică, esențial este că în spatele acelor profesori au fost oameni, oameni care s-au lăsat descoperiți, oameni care și-au spus neîncetat poveștile, în speranța că învățăturile transmise vor contribui la formarea noastră. Întotdeauna am fost îndemnați să trăim fiecare clipă din acei 4 ani și să trăim toate lucrurile la timpul lor. Abia acum începem să înțelegem cu adevărat ce spuneau.

Ștefan: Mi-au plăcut multe lucruri la Șaguna. Calitatea pregătirii educaționale și profesorii de înaltă calitate profesională și morală (ex. directorul de atunci: Ioan Moșoiu, preofesorii Mușlea, Șuluțiu, Nicoară). Deși poate părea ciudat, îmi plăcea mult disciplina din școală și din afara ei. Noi, elevii din internat nu aveam voie să mai ieșim după ora 19.00. Cu toții aveam atunci o prestanță specială impusă de tradiționala uniformă cu chipiu, veston și trese conform claselor absolvite. Mi-a plăcut în mod deosebit COMANDA LICEULUI, o festivitate care se ținea la începutul anului școlar când se făcea și botezul elevilor ce intrau în clasa a V-a, “fucșii”, cum îi numeau elevii din clasele mai mari. Fiecare primea câte o poreclă și întreaga festivitate se desfășura în Poiana Brașov într-o colaborare perfectă cu profesorii conduși de fanfara liceului. A doua zi ne întorceam la învățătură, note, disciplină.

Daiana: La început mi-a plăcut ideea. Când învățam pentru examenul de admitere la liceu mi se părea că intrarea la Șaguna este de departe cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla. Avea prestigiu, știam povești de la vreo 2 vecini mai mari ca mine, era drumul sigur către un viitor strălucit. Plus că era în centru și arăta fabulos. În prima zi de școală, mi-a plăcut sala festivă, sentimentul de apartenență la o comunitate exclusivistă, în sensul bun, și diriga (d-na Ligia Manolache, pentru cunoscători). Au urmat Botezul, Balul bobocilor, Balul majoratului, Maialul, acele tradiții care creează spiritual șagunist și comunitatea din jurul lui.

Carmen: Ce mi-a plăcut la Șaguna?! Să fiu șagunistă, adică să am o “identitate” mult râvnită de tineri, o “identitate”care îți aducea un respect deosebit de la cei din jurul tău, dar care îți impunea și o anumită responsabilitate și conduită. Mi-au mai plăcut mult colegii, marea “familie” a șagunistilor, spiritul șagunist, tradițiile scrise și nescrise, dascălii de excepție, clădirea impunătoare a liceului, sala festivă care face mereu conexiunea între generațiile care i-au călcat pragul și istoria acestui lăcaș, parcul cu aleea de castani bătrâni de lângă liceu, combinația perfectă și echilibrată, între o viață minunată de licean și studiu, competiție, performanță.

Laura: Primul lucru ce-mi vine-n minte atunci când spun “ȘAGUNA” este desigur ideea de spirit șagunist! Și pentru că spiritul nu cunoaște timpul, pot spune cu mândrie că DA! am fost, sunt încă și voi fi mereu șagunistă! Șaguna ne dă sentimentul continuității, veșniciei, nemuririi! Alături de toți șaguniștii port în suflet spiritul șagunist – acest spirit minunat care ne-a unit, ne unește și continuă să ne bântuie mereu, constant și atât de frumos! Și totuși, oricât de fantomatic ar părea, acest spirit şagunist există în mod real și se manifestă practic într-un stil de viață. Aș putea spune cu certitudine că mi-a plăcut faptul ca m-am simțit Acasă în spirit și faptul că Șaguna mi-a întârit sentimentul de Apartenență la o Mare Familie: Familia Sagunistilor!
CN Șaguna este cu siguranță un loc care combină libertatea și pasiunea cu seriozitatea, studiul, responsabilitatea… și de obicei iese tare bine! Îmi amintesc cu drag de activităţile extracurriculare! În perioada Liceului am prins gustul drumețiilor, a mersului pe munte alături de colegi, dar chiar și împreună cu o parte dintre părinți. De asemenea îmi amintesc cum mergeam împreună cu colegii la Concertele Filarmonicii, la Operă, îmi amintesc cum studiam în timpul liber Arhivele de la Prima Școală Românească, alături de prof. Vasile Olteanu (Directorul Primei Scoli Romanesti) și eram plini de râvnă și pasiune. Învățam din plăcere și uniți, însuflețiți de același spirit.

Academia Heidi: Ce crezi că a contribuit la formarea ta ulterioară? Ce crezi că ar trebui replicat în toate școlile?

Antonia: Pe lângă tot ce am enumerat mai sus, la formarea mea ca om ce sunt în prezent au contat mult activitățile extrașcolare: cor, fanfară, cerc de informatică, minisat, radioul școlii, clubul de dezbateri. Eu am ales să mă implic atât în cor cât și în clubul de dezbateri și nu am regretat nicio clipă. Clubul de dezbateri în mod deosebit, reprezintă una dintre cele mai frumoase amintiri din cadrul liceului. Acolo am învățat să vorbesc în public, să lucrez în echipă, să cunosc problemele sociale, politice, economice și culturale cu care se confruntă atât România cât și mediul internațional și să devin un om informat, cu o viziune obiectivă și modernă, capabil să ia decizii raționale. Tocmai din acest motiv, am dorit să mă implic la rândul meu și să contribui la formarea altor tineri de liceu, așa că în prezent sunt instructor de dezbateri la un club din București. Consider că mai mult decât orice, acest aspect ar trebui replicat în toate școlile. Avem nevoie de tineri informați și dornici de a se implica în societatea contemporană. Pasivismul, mai mult decât orice, dăunează în momentul de față progresului României.

Ștefan: La Șaguna am învățat să mă pregătesc temeinic, să fiu disciplinat, să-i respect mai mult pe cei din jurul meu. Pentru felul în care am fost crescut eu, mi se pare că acum copiii au foarte multă libertate pe care nu știu poate tot timpul să o folosească cel mai bine în avantajul lor.

Daiana: Fără a conștientiza în momentul acela, Șaguna mi-a format o cultură generală mult peste medie, zic eu, mi-a păstrat dorința de a fi diferit, mi-a dat prietenii care încă durează. Cred că școala, în general, m-a făcut mai creativă. Știu că sună a glumă, dar așa e. De nenumărate ori am încercat să găsesc o scurtătură, un mic triș, o alternativă sau, uneori, am încercat câte o mică revoluție.

Carmen: Actualul director al CNA a spus: “Spiritul șagunist înseamnă respect, exigență, competiție, performanță, mândria de a purta uniformă, succes în carieră”. Nu obișnuiesc să citez alte persoane, dar până acum nu am găsit o definiție mai reușită a spiritului șagunist. Așa se poate explica evoluția mea atât pe plan spiritual cât și profesional. Mi-aș dori să poată fi replicat acest spirit și în alte licee, dar aici este o istorie extrem de veche, o tradiție cultivată în timp, un lung șir de absolvenți cu cariere remarcabile și de dascăli de valoare… este o “formulă chimică “destul de greu de reprodus dacă nu ai toți “compușii”.

Laura: În Șaguna m-am “regăsit” și format ca om. Șaguna reprezintă UNA din RĂDĂCINILE mele, un loc din care și acum viața mea zilnică își trage în continuare seva, pentru că acolo dascălii, colegii mei, mediul sinergic creat m-au învățat să iubesc excelența, oamenii, demnitatea, frumosul, patria, valorile umane, munca în echipă, viața! Șaguna a fost și este un Loc în care te simți bine, în care conștinetizezi prin modelele umane pe care le-a dat de-a lungul vremii, că ești și tu unic, valoros, important ca ființă umană, că ai un loc și un destin de împlinit în această viață. În Șaguna înveți că poți fi bun… dar că poți deveni și mai bun, poți excela, poți avea succes! Cred că la CNA am realizat și învățat că exist cu adevărat, acolo am început să mă simt din ce în ce mai vie, să-mi descopăr talentele, darurile! Ce cred că ar trebui replicat în toate școlile este tocmai creearea acestui spirit, a unui mediu propice, adecvat “regăsirii”de sine, descoperirii propriilor daruri și talente specifice, unice pentru fiecare dintre noi!

Academia Heidi: Ce nu ți-a plăcut la Șaguna?

Antonia: Singurul aspect care m-a deranjat pe parcursul acestor 4 ani a fost modul ușor inferior prin care clasa cu profil uman este văzută de profesori, în raport cu celelalte clase. Nu de puține ori, prestigiul pe care elevii de la această secție l-au adus școlii, prin participarea la concursuri și olimpiade de filieră umanistă a fost eclipsat de rezultatele celor de la mate-info sau științe. Mi se pare că e important ca toți elevii să fie tratați în mod egal și răsplătiți pe măsură.

Ștefan: Nu îmi plăcea că nu aveam voie să jucăm fotbal în curtea școlii. La vârsta aceea aveam foarte multă energie și ne-ar fi plăcut tare mult să o consumăm și la fotbal. Apoi, uneori simțeam că ni se impun prea multe restricții care ne luau din libertate (ex. nu aveam voie să ieșim din incinta școlii fără să purtăm uniforma, pe care evam fiecare un număr personal). Ei, dar vremurile acelea s-au dus demult…

Daiana: Cred că ceea ce nu mi-a plăcut la Șaguna nu mi-ar fi plăcut în niciun liceu sau școală din România, cel puțin în vremea aceea. Respectul unidirecțional (ca să nu zic atitudinea de superioritate și lipsa de respect pe care o arată, de regulă, profesorii români) și pierderea de timp. Oricât de recunoscătoare aș fi pentru tot ce a însemnat Șaguna pentru mine, nu pot să nu simt că școala mi-a făcut o mare nedreptate. De la simplul fapt că am stat în bancă și la teme pentru acasă mult mai mult timp decât ar fi fost nevoie pentru informațiile pe care le-am primit (mare parte dintre ele, total inutile – ce mai contează unde sunt centrele siderurgice din România? sau incomplete – la ce folosesc derivatele?), la toate abilitățile pe care în loc să mi le dezvolte mi le-a inhibat – vorbit în public, lucru în echipă, gestionarea “eșecurilor” (încă am coșmaruri cu lucrări de control sau „Aoleu, trebuie să mă asculte că nu am destule note să îmi încheie media”) . Iar noi, șaguniștii, am fost printre cei norocoși. Acum înțeleg că așa se făcea, înțeleg că profesorii erau de fapt oameni (la întâlnirea de 10 ani atitudinea lor a fost cu totul alta față de cea din liceu; a fost prima oară când ne-au tratat ca de la egal la egal), înțeleg programa de atunci. Îmi doresc doar ca lucrurile să evolueze odată cu lumea, iar copiii mei să primească doar cele bune din Șaguna.

Carmen: Ce nu mi-a plăcut la Șaguna? Faptul că am stat acolo doar patru ani, anii cei mai frumoși, cei mai efervescenți și cei mai importanți în formarea mea.

Laura: Nu mi-a plăcut faptul că deși am studiat atât de mult cu toții, cu toate marile noastre realizări șagunisitice, totuși, nu am “dat” încă nici o personalitate care să inventeze mașina timpului să ne întoarcem în timp și să ne bucurăm din nou de anii de liceu, de tinerețe și bucurii împărtășite curat, efervescent, inocent, cu speranță!

sursă foto: http://www.apologeticum.ro/2011/10/la-liceul-andrei-saguna-din-brasov-noii-absolventi-sunt-obligati-sa-se-boteze-cu-vin-in-numele-lui-bachus-si-al-lui-gambrinus/

Comment ( 1 )

  • author-hexa-bg

    Mie nu mi-ai luat interviu :p

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top