Viaţa după Waldorf

Așa cum ziceam în introducerea seriei Alternative există, scopul nostru nu este să promovăm o anumită alternativă educațională ci să le prezentăm din perspectiva celor care au fost sau sunt direct implicați în astfel de povești. În acest interviu i-am luat la întrebări pe prietenii noştri Nicolae, Horia, Matei şi Ana-Maria care sunt absolvenţi de şcoli şi grădiniţe Waldorf. Pe lângă răspunsurile lor, găsiţi mai multe despre pedagogia Waldorf aici sau aici. Vă dorim lectură plăcută și gânduri revoluționare!

interviu-waldorf-academia-heidi-brasov

Nicolae Ungureanu are 28 ani și a învăţat în clasele 1-4  la școala Waldorf din Sf. Gheorghe. Acum este director de marketing la un lanț de restaurante din Cluj Napoca, fotograf pasionat si designer grafic.
Horia Petraşcu are 30 de ani, a fost la scoala Waldorf în clasele 1-8 la Braşov. Acum e Fotograf, editor de ştiri, şi îşi doreşte să devină profesor de Artă şi Tehnică Fotografică şi de Istoria Fotografiei.
Matei Oprina are 29 de ani și a învăţat la școala Walforf în București, în clasele I-V. Este producător, realizator de programe și director muzical la Radio Guerrilla și DJ în timpul liber.
Ana-Maria Săracu are 26 ani și a fost la grădiniță Waldorf în Brașov. În prezent este Bussiness Analist şi membră a echipei naționale de Curling Feminin. În 2013 a reprezentat România la Campionatul Mondial de Curling Dublu Mixt.

Academia Heidi: Ce ți-a plăcut la Waldorf? (Ce crezi că a contribuit la formarea ta ulterioară? Ce crezi că ar trebui replicat în toate școlile?)

Nicolae: Dna Educatoare – Onofrei Olga – aşa era numele ei de atunci. Nu ştiu acum.
Experienţa waldorf pentru un copil care face cunoştinţă cu şcoala este una deosebită deoarece păstrează foarte bine ideea de învăţare prin joacă. Am făcut foarte multe activităţi creative care te dezvoltau într-un anumit fel. Începând de la a lucra cu ceară, lână, tricotat, desen cu creioane cerate groase, cusut, brodat, cântat la flaut – fiecare an aducea o activitate deosebită care te provoca să fii creativ şi îndemânatic. Ţin minte că făceam adevărate serbări – minipiese de teatru – foarte elaborate şi studiate. Faptul că am început să scriem prima oară literele cu unelte primare ne-a făcut să apreciem evoluţia scrisului. Am început să scriem cu bucăţi de creioane cerate colorate, apoi cu pană şi călimară, creion şi stilou. Nu am folosit niciodată pix.

Ţin minte că am învăţat după alfabetul roman şi alfabetul român şi am avut de scris rugăciunea Tatăl Nostru dacă nu mă înşel, pe un caiet întreg doar cu litere romane cu o pană de gâscă şi cu călimara – erau câteva cuvinte pe o coală de hârtie. Îmi mai aduc amincă că am învăţat şi 2 limbi străine din clasa a 2-a – engleza şi germana – nu era uşor pentru că sunt multe cuvinte care sună la fel în cele 2 limbi şi le încurcam constant dar ulerior prin clasa a 8-a am realizat că logica în frază îmi venea natural deşi nu am mai făcut doar până în clasa a 4-a limba germană.

Nu aveam note, ceea ce pentru un copil mic înseamnă foarte mult deoarece nu înveţi pentru a primi puncte sau calificative de frica celor mari, ci te învaţă să fii bun tot timpul la ceea ce faci. Primeam la final de trimestru (că aşa era pe atunci) un calificativ şi explicaţia lui cu sugestii de îmbunătăţire în acel domeniu. Eu cred că acest sistem este foarte important pentru un copil mic deoarece îl lasă să se dezvolte în timp pe domeniile care îl atrag natural, nu pentru că vrea să obţină o notă X. Sistemul de notare la copiii mici cred că este foarte subiectiv. Copiii trebuie să înveţe să le placă ceea ce fac şi ce învaţă.

Horia: Încurajarea creativităţii, lipsa notelor şi implicit descurajarea competiţiei, relaţia apropiată cu profesorii, implicarea profesorilor, adaptarea la nevoile individuale ale elevilor. Toate acestea au contribuit la formarea mea, la felul în care înţeleg lumea şi cred că ar trebui replicate în sistemul educaţional curent. In clasa a 9-a, cand am trecut în sistemul de stat am pierdut aproape orice interes pentru şcoală şi am preferat să studiez singur sau cu ajutorul părinţilor. Cu excepţia a doi profesori din liceu, nimic nu se apropia de experienţa mea anterioară. Deşi eram văzut ca un elev promiţător, nu am avut profesori care să mă ghideze sau cu care să pot interacţiona, cu cele două excepţii pomenite mai sus. De facultate nici nu mai vorbesc.

Îmi amintesc de un coleg de la Waldorf, pe care îl bătea tatăl său. Diriginta noastră îl proteja şi nu îi spunea decât mamei lui dacă nu învăţa sau făcea prostii. Cel mai bun lucru cred că era lipsa notelor. Se discuta direct cu părinţii ăi li se transmitea ce fac bine şi unde trebuie să mai înveţe. Eu făceam matematică acasă cu tata. Făceam sport cu profesorul de Istorie, un tip foarte amuzant şi inteligent. Îmi aduc şi acum aminte cum se dădea peste cap în faţa noastră. Nu am făcut niciun bastonaş în viaţa mea, sau alte semne similare. Făceam caligrafie. Am făcut pictură, desen şi lucru manual până în clasa a 8-a. Nu aveam o programă fixă, aşa cum se întâmpla în mod normal. Profesorii ne citeau la şcoală şi ne explicau dacă era necesar. Am studiat mitologie în loc de religie, ne citeau basme şi legende, atât româneşti cât şi legendele olimpului şi mitologie nordică, din câte îmi amintesc. Am fost educaţi să respectăm religia, nu să ne fie frică de Dumnezeu. Făceam Euritmie (Ritm frumos). Începeam ziua cu o poezie prin care salutam soarele (îmi mai aduc aminte şi acum câteva versuri). Majoritatea aveam părinţi cu posibilităţi materiale reduse sau chiar foarte reduse, dar la şcoală asta nu însemna nimic. Profesorii nu făceau nicio diferenţă şi pentru noi, elevii, nu conta. Ce era material nu mă interesa. Abia acum, după 16 ani de când am plecat de la Waldorf, am reuşit să îmi amintesc greoi cât de nesemnificativi sunt banii şi că scopul nostru este să ne dezvoltăm spiritual şi intelectual, nu financiar.

Matei: Învățătorul, domnul Toma. Știu că e foarte subiectiv și pare puțin relevant pentru școala Waldorf în general, dar contactul meu cu sistemul acesta de învățământ s-a făcut în cea mai mare parte prin el. Din clasa întâi până într-a cincea inclusiv. E unul dintre oamenii pe care îi respect cel mai mult din lume, nu am mai întâlnit niciodată de atunci în tot sistemul de învățământ pe cineva comparabil cu el. Era fascinant pentru mine la vârsta aceea cum un singur om poate să facă atât de multe lucruri diferite să pară atât de atractive, de la istorie, la limba germană, franceză, la cursuri de flaut, muzică în general, la euritmie, la pictură, la piese puse în scenă, până chiar și la oină ca sport. Acum domnul Toma este profesor universitar.

Materiile pe care le învățam nu erau împărțite pe ore, ci pe „ere”, care durau perioade mai lungi, câteva zile fiecare, astfel încât nici nu te puteai purta indiferent sau neinteresat de ele, nu exista șansa să treacă pe lângă tine fără să reții ceva, chiar dacă nu se potriveau neapărat cu felul tău de a fi, ca elev. Și aici, apropo de felul fiecărui elev de a fi, intervin calificativele pe care le primeam la final de trimestru. Califictivele nu veneau tot sub forma unor note mascate (slab, bun, foarte bun etc.) ci erau pur și simplu o descriere a fiecărui elev în parte, despre subiectele care îl atrăgeau mai mult sau mai puțin, despre activitățile la care se pricepea cel mai bine sau mai puțin bine și de ce, despre relația cu ceilalți din clasă, despre inițiativele proprii și altele. Individualitatea a contat foarte mult. Nu eram toți obligați să ne placă aceleași lucruri și era respectat faptul că aveam firi diferite.

Ana-Maria: Chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, încă îmi mai amintesc cu drag o mare parte din activităţiile ce se organizau la grădiniţă. Cred că ceea ce m-a captivat şi intrigat cel mai mult a fost modul de predare reconvenţional (pentru începutul anilor 90), activităţile care se pliau pe fiecare tip de personalitate, care ne puneau la încercare creativitatea şi jocurile, nemaiîntâlnite până în acel moment. În paranteză fie spus, încă de la inceput, noi, copiii de la Waldorf, ne distingeam de ceilalţi, pentru că mergeam la grădiniţă cu toţii împreună. Exista un autobuz închiriat doar pentru noi, iar la vârsta aceea, plimbarea cu autobuzul (fără părinţi) era fascinantă şi ne oferea prilej de a constitui noi prietenii, cu cei din alte grupe. Sălile de activităţi ale grădiniţei, se distingeau din start prin amenajare, oferind diverse colţuri tematice de lucru/joacă. Tool-urile (jocurile şi materialele de lucru) ce ne erau puse la dispoziţie erau total diferite de ceea ce se găsea în România la acel moment. Însă cel mai important, se punea mare accent pe creativitatea noastră şi ni se permitea să ne manifestăm liber (desigur în limite, dar acestea nu erau sesizabile sau percepute de noi ca îngrădiri). Fiecare zi de naştere era un prilej de sărbătoare iar sărbătoritul era tratat ca centrul galaxiei (la propriu, primeam coroniţe cu stele, formam constelaţii iar sărbătoritul era soarele). Fiecare sărbătoare (indiferent de origine) era prilej de petrecere (nu trebuia să așteptăm serbarea de sfârșit de an pentru a ne bucura).

Am fost învățați să ne creăm propriile jucării din materiale reciclabile, să descoperim fructele și legumele (nu din cărți, ci atingând și gustând), să avem grijă de grădina grădiniței și să prețuim natura ce ne înconjoară (până la nivelul în care rășina copaciilor era magică și avea povestea ei).

Pentru mine, grădinița Waldorf a reprezentat un start grozav în viață. Învățăturile primite în primii ani m-au făcut să am încredere în mine și în originalitatea mea, să nu-mi fie frică să mă exprim și să fiu curioasă să cunosc mai mult. Sunt convinsă că așa sunt cele mai multe grădinițe de acum însă atunci, a fi unic, prețuit pentru ceea ce ești și educat potrivit propriilor tale necesități, era o raritate.

Academia Heidi: Ce nu ți-a plăcut la Waldorf?

Nicolae: Nu pot să spun că au fost lucruri care nu mi-au placut, poate că eram diferiţi şi dacă în familie aveai pe cineva în sistemul clasic puteai să vezi că ei fac ceva diferit. Evoluţia materiei predate era destul de diferit proporţionată. La waldorf pe ultima 100 de metri am “mâncat” foarte multă materie dar nu pot să spun că a fost greu, ba chiar din contră, nici nu am realizat. În mare parte nu simţeai că eşti la şcoală ci tot la grădiniţă, într-un fel mai organizat.

Horia: Nu îmi aduc aminte să nu-mi fi plăcut ceva, mergeam bucuros la şcoală, şi până şi la orele de matematică, materie pe care am ajuns să o detest în liceu, aveam o profesoară care a ştiut cum să îmi trezească interesul.

Matei: Privind acum înapoi nu îmi aduc aminte de lucruri care nu mi-au plăcut din perioada aceea. Probabil că aici intervine și nostalgia și din nou devin subiectiv. Dacă mă chinui mult să-mi dau seama de ceva negativ, acel lucru ar putea fi modul în care școala noastră se raporta față de ceilalți elevi. Clasa noastră Waldorf era ținută într-o școală de stat. Noi aveam sala proprie, dar împărțeam curtea și restul mediului cu celelalte clase. Ceea ce era foarte bine fiindcă nu eram niște ciudați izolați, până la urmă. Evident, mai existau și momentele de hârjoneală, de neînțelegere cu restul elevilor. În asemenea momente, fie că trebuia să lăsăm de la noi sau nu, ideea era că suntem cumva superiori și nevoiți să ne purtăm ca atare. De fapt, pe mine cred că mă deranja faptul că trebuia să mă port matur și să cedez mai tot timpul.

Ana-Maria: Singurul lucru de care îmi amintesc că îmi displăcea era faptul că “copiii răi” nu erau pedepsiți, iar pentru mine la acea vârstă era o mare nedreptate. : ) Mă deranja că, în unele cazuri, libertatea ce ne era oferită, era dusă la extrem de copiii mai mari și acțiunile lor îmi perturbau liniștea (sau poate eram eu prea liniștită/cuminte).

Academia Heidi: Cum a fost trecerea în sistemul tradițional?

Nicolae: Trecerea a fost bruscă şi nu foarte prietenoasă – pentru un copil care nu ştie ce înseamnă să primească o notă de 5 nu este uşor. Am avut din fericire şedinţe şi vizite săptămânale de la învăţătoarea din clasele 1-4 care încerca sî facî cumva trecerea şi să ne pregătească pentru testele fulger sau ascultarea din catalog din acea zi. Practic, atunci am început prima oară toţi să învăţăm de frică, nu de plăcere sau de dragul de a fi mai bun ca alţii, ceea ce nu cred că este un plus la sistemul clasic.

Horia: Trecerea la sistemul tradiţional a fost destul de greoaie pentru mine. Am rămas corigent la matematică în primul semestru din clasa a 9-a. Am schimbat liceul şi am trecut la filologie (clasa repartizată nouă, celor de la Waldorf, era de real). În clasa a 10-a am rămas corigent la chimie, tot în primul semestru. Abia din clasa a 10-a profesoara de română şi cea de engleză mi-au trezit interesul şi consider că au fost singurii profesori adevăraţi pe care i-am mai întâlnit după Waldorf. Facultatea a fost cea mai mare dezamăgire, profesorii erau doar nişte roboţi care repetau informaţii, lipsiţi de orice spirit didactic (cu foarte puţine excepţii).

Matei: Bruscă și seacă. Am renunțat la Waldorf pentru că m-am mutat în altă parte a orașului și drumul până la școală devenise prea anevoios. Plus că părinții mei (mama profesor) au considerat că deja din clasa a șasea o asemenea schimbare m-ar ajuta să mă pregătesc mai bine pentru ceea ce urmează, liceul. Noii profesori nu au fost interesați de sistemul total diferit din care veneam și m-au lăsat să îmi dau seama de marile diferențe de predare și de notare pe parcurs, pe pielea mea. Până la urmă, nu mi-a prins rău, dar nici prea bine nu a fost atunci, o perioadă. Dacă rezum într-un cuvânt toată experiența trecerii la școala tradițională și ce a urmat, acesta e „indiferență”.

Ana-Maria: Când am trecut la o grădiniță de stat (pentru că Waldorf nu a mai funcționat o perioadă), îmi amintesc că totul mi se părea mai puțin colorat și lipsit de magie. Desigur, ca întotdeauna, doar începutul a fost mai greu, deoarece am avut noroc de o educatoare creativă, care puțin câte puțin a reușit să-mi trezească interesul și să-mi capteze atenția. Oricum cele două grădinițe, vor reprezenta mereu, pentru mine, două lumi total diferite, însă ambele deosebite (fiecare datorită programului pe care îl ofereau).

Ştiaţi că unii dintre cei mai mari guru din USA într-ale tehnologiei îşi trimit copiii la şcoli Waldorf?

[youtube height=”256″ width=”365″]http://www.youtube.com/watch?v=CoW0pCIG-FM[/youtube]

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top